Pe autostrada Sebeş-Turda se lucrează de zor, deşi nu există autorizaţii de construcţie

Pe o porţiune de peste 66 km din Autostrada A10 Sebeş-Turda se lucrează încă din 2014. E un lucru care ne bucură, evident, însă există o problemă - se lucrează fără autorizaţie de construcţie.

Pe autostrada Sebeş-Turda se lucrează de zor, deşi nu există autorizaţii de construcţie Pe autostrada Sebeş-Turda se lucrează de zor, deşi nu există autorizaţii de construcţie

Pe autostrada A10 Sebeş-Turda se lucrează încă din 2014, iar în unele locuri stadiul construcţiei a trecut deja de 30%. E foarte bine, evident, însă pe o porţiune de 66 km din cei 70 km ai segmentului se lucrează fără autorizaţie de construcţie, după cum scrie Hotnews.ro.

Potrivit sursei, Ministerul Transporturilor recunoaşte că este obligatorie deţinerea unei astfel de autorizaţii.

Pentru 19 km, Ministerul Transporturilor nu a emis autorizaţiile de construcţie, deşi documentaţia a fost depusă de constructor, iar pentru o porţiune de 47 km nu s-au depus documentele necesare din partea constructorilor.

Primele două loturi ale autostrăzii au fost contractate în noiembrie 2014 şi au termen de finalizare în octombrie 2016, în vreme ce loturile 3 şi 4 au fost contractate în aprilie 2014 şi au termen de finalizare martie 2016.

Citeşte mai multe pe Hotnews.ro

Foto via forum.peundemerg.ro

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.