Specificaţiile europene ale noului Volkswagen Jetta

Autor: Andrei Nan acum 9 ani Știri

Lansat iniţial în America şi fiind cel mai
vândut model european peste ocean, cei de la VW fac publice
specificaţiile modelului VW Jetta destinat bătrânului Continent.
Astfel, din punct de vedere dimensional, varianta europeană are
aceleaşi dimensiuni cu cea americană. Lungimea de 4,64 metri, aduce
un plus de 9 cm faţă de vechea generaţie, ceea ce se traduce în
mărirea spaţiului pentru picioare.

Diferenţe vizuale între cele două versiuni, apar la nivelul
blocurilor optice faţă, bosajele roţiilor sunt ceva mai pronunţate
pentru modelul destinat europenilor, creându-se un efect dinamic
pronunţat. Evident au fost aduse şi modificări la nivelul
interiorului, mai precis la ceasurile de bord „tradiţionale” mărcii
VW. În varianta americană, indicatoarele de temperatură a apei şi
combustibilului nu sunt încastrate în cadranele turometrului şi
vitezometrului.

În ceea ce priveşte nivelul de echipare, europenii vor beneficia
de o paletă cu trei variante, cel mai „sărăcăcios” fiind Trendline,
după care urmează Comfortline şi Highline. Dotarea standard este
mai mult decât suficientă, nivelul Trendline oferă clienţilor şase
airbag-uri, lumini de zi, asistenţă la frânarea de urgenţă, Hill
Climb Assist, ABS şi ESP echipat cu modul de stabilizare pentru
rulotă.

Sub capotă, europenii vor putea să aleagă între patru motorizări
pe benzină şi două propulsoare Diesel.

Lista de preţuri şi
motorizări valabilă pentru Europa:

Trendline

Comfortline

Highline

1.2 TSI (77 kW / 105 PS)

€ 20,900

€ 22,600

1.2 TSI BMT (77 kW / 105 PS)

€ 21,300

€ 23,000

1.4 TSI (90 kW / 122 PS)

€ 23,475

€ 24,575

1.4 TSI DSG (90 kW / 122 PS)

€ 25,300

€ 26,400

1.4 TSI (118 kW / 160 PS)

€ 25,075

€ 26,175

1.4 TSI DSG (118 kW / 160 PS)

€ 26,900

€ 28,000

2.0 TSI (147 kW / 200 PS)

€ 28,225

2.0 TSI DSG (147 kW / 200 PS)

€ 30,050

1.6 TDI (77 kW / 105 PS)

€ 23,075

€ 24,775

€ 25,875

1.6 TDI BMT (77 kW / 105 PS)

€ 23,475

€ 25,175

1.6 TDI DSG (77 kW / 105 PS)

€ 25,550

€ 27,250

€ 28,350

1.6 TDI DSG BMT (77 kW / 105 PS)

€ 25,950

€ 27,650

2.0 TDI (103 kW / 140 PS)

€ 27,025

€ 28,125

2.0 TDI DSG (103 kW / 140 PS)

€ 28,850

€ 29,950



Comentarii
Inchide