Conceptul Citroen Aircross, fratele mai mare al lui C4 Cactus, prezentat oficial

Autor: Iulian Dnistran 08 apr. 2015 Tuning auto

Acesta este conceptul Citroen Aircross, care va debuta în premieră mondială la Salonul Auto Shanghai 2015 din a doua jumătate a lunii aprilie.

Lăsând la o parte numele, care mă face să cred că francezii sunt foarte leneşi în această privinţă (au mai existat două Aircrossuri de-a lungul timpului – C4 Aircross şi Picasso Aircross), trebuie să spun că acest concept de SUV e suficient de trăsnit încât să fie interesant.

Portierele din spate se deschis în sens invers, la fel ca la Mazda RX-8

În esenţă, e un fel de frate mai mare al crossoverului compact C4 Cactus, cu o faţă asemănătoare şi un interior futurist în care tronează două ecrane de 12 inci fiecare. Pe lateralele caroseriei, deja binecunoscutele bule de plastic de pe C4 Cactus s-au metamorfozat în „alloy bumps”, adică nişte bucăţi de aluminiu care stau la baza portierelor.

Prototipul Aircross e pus în mişcare de un sistem de propulsie hibrid care combină un motor pe benzină de 1,6 litri cu o unitate electrică. În total, sistemul dezvoltă 313 CP, iar bateria litiu-ion, care are nevoie de trei ore şi jumătate pentru a fi încărcată complet de la o priză casnică, oferă o autonomie teoretică de 50 km în modul 100% electric, ceea ce nu e rău deloc.

Personajele din „The Jetsons” ar fi invidioase

Sprintul de la zero până la 100 km/h e făcut în 4,5 secunde, iar consumul mediu de combustibil este de doar 1,7 l/100 km, potrivit informaţiilor oficiale, în vreme ce emisiile de dioxid de carbon sunt de 39 g/km.

Deocamdată nu există informaţii despre punerea în producţia de serie a acestui model, însă e bine de ştiut că francezii nu şi-au pierdut nebunia frumoasă care caracteriza modelele mărcii în urmă cu câteva decenii.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide