Asiguratorii nu plătesc service-urile

Asiguratorii nu plătesc service-urile

Autor: Andrei Cosmin Iordache acum 10 ani Știri

„Întârzierile cu plăţile pentru decontarea serviciilor de
reparaţie efectuate pe baza poliţelor de asigurare RCA şi Casco
sunt de circa 100.000 de euro per societate, iar în România sunt
autorizate 3.000 de service-uri auto. În aceste condiţii, firmele
din branşă sunt obligate să se împrumute la bănci pentru a acoperi
costurile reparaţiilor”, a afirmat pentru
MEDIAFAX
preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto
Independente (ASSAI), Vasile Ion. Totalul la care ajung datoriile
asiguratorilor este uriaş, în urma unui calcul rezultând 300
milioane de euro.

Reprezentatul „mecanicilor” dă vina astfel pe birocraţia
firmelor de asigurări auto, spunând că o practică foarte întâlnită
este şi tergiversarea plăţilor peste termenul legal de 15 zile.
Acesta menţionează şi complicitatea Comisiei de Supraveghere a
Asiguratorilor şi a statului român, care nu intervin în această
situaţie. Pe de altă parte, legiuitorii spun că nu au competenţele
pentru a intereveni în această problemă.

Paradoxal, ASSAI va organiza, luni, un miting de protest
în faţa sediului central al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor
(CSA
), acuzând autoritatea de supraveghere de creşterea
„abuzivă a tarifelor la poliţele RCA”. După pichetarea sediului
Comisiei, protestatarii vor protesta în Piaţa Constituţie. Demersul
acestei organizaţii pare lipsit de consecvenţă, ieşind la atac cu
acuzaţii destul de grave, dar protestând pentru o cu totul altă
problemă. În toată această poveste, cel care pierde este clientul
şi cu toţi ştim prin câte trebuie să trecem în urma unui
accident.



Comentarii
Inchide