Cel mai realistic simulator F1 din lume

Atât costă să faci o tură cu un bolid F1, apoi să sari direct într-un WRC, pentru ca la final să te relaxezi într-un test de anduranţă. Desigur că nu ai voie să urci beat la volan.

Simulator F1 I-WAYUn salon de fitness din Franţa, oferă printre alte servicii şi o sală destinată pasionaţilor de maşini. Dacă vrei să te simţi ca Fernando Alonso trebuie să plăteşti preţul maxim pentru o cursă, adică 90 de euro, în timp ce cursele WRC şi testul de anduranţă scad cu câte 15 euro, respectiv 30 de euro. Însă cele mai tari senzaţii sunt atunci când le încerci pe toate una după alta pentru doar 200 de euro.

Simulatorul este atât de real încât nu ai voie să urci dacă ai mâncat prea mult sau prea puţin, dar mai ales dacă ai consumat băuturi alcoolice. De asemenea persoanele foarte înalte şi cele cele care au sub 1.50 m nu au voie să conducă. Este clar de ce toate aceste restricţii, mai ales după ce aţi văzut clipul video. Se pare că unii confraţi europeni chiar ştiu să-şi păstreze clienţii.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.