Corvette Training Academy

Autor: Cosmin Iordache 22 apr. 2009 Știri auto
Corvette Training Academy

Pentru a ajuta proprietarii de autovehicule Corvette să beneficieze pe deplin de avantajele oferite de cei 437 CP ai modelului C6 şi de cei 512 CP ai modelului Z06, nimic nu se compară cu conducerea extremă a acestor autovehicule pe un circuit, alături de cei mai buni instructori pe care vi-i puteţi imagina: piloţii profesionişti de curse Nicola Larini, Rob Huff şi Alain Menu.

Cei trei piloţi Chevrolet WTCC (Campionatul Mondial de Turisme) vor schimba pentru câteva ore autovehiculele Cruze WTCC cu modele Corvette şi vor fi bucuroşi să-şi împărtăşească abilităţile şi experienţa cu clienţii Corvette. Piloţii sunt ei înşişi fani Corvette, după cum au dovedit în 2007, atunci când şi-au adus propriile autovehicule Corvette la evenimentul Monza WTCC.

Pe parcursul unei zile întregi, participanţilor le va fi oferită o gamă extraordinară de experienţe. Academia Corvette pentru performanţe va mulţumi toate tipurile de şoferi, oferind două niveluri diferite. Dacă, de exemplu, un şofer apreciază autovehiculele puternice, însă nu doreşte să devină şofer de curse sau nu are experienţă pe circuit, nivelul 2 de instruire Corvette pentru performanţe este cel mai potrivit.

Vor fi predate tehnici extrem de utile în conducerea de zi cu zi. În plus, numeroase de sfaturi şi recomandări va spori fără îndoială siguranţa zilnică la volan. Datorită contribuţiei unui pilot Chevrolet WTCC, fiecare participant de nivelul 2 va beneficia de o primă experienţă de neuitat pe circuit, însoţită de promisiunea: „La finalul acestei zile, veţi învăţa să conduceţi foarte rapid şi sigur!"

Celor care vor să fie ţintuiţi în scaune de forţa G de acceleraţie, cărora le face plăcere să frâneze în ultimul moment şi să sfideze legile fizicii la virarea pe patru roţi, nivelul de instruire avansată Z06 (nivelul 3) al Academiei Corvette pentru performanţe le oferă şansa de a-şi îndeplini dorinţele în cele mai sigure condiţii posibile. Indiferent de preferinţe, Academia Corvette pentru performanţe oferă o zi de neuitat, despre care veţi povesti prietenilor şi cunoştinţelor mult timp de acum înainte.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide