Dacă o să spargi monitorul de nervi, te înţelegem perfect (video)

Dacă o să spargi monitorul de nervi, te înţelegem perfect (video)

Autor: Alexandru Banu acum 2 ani Știri

Deşteaptă-te, române şi culcă-te la loc. Acum ori niciodată. Asta am făcut dimineaţă şi ne-am trezit târziu. Oricum mai bine mai târziu, decât niciodată. Aşa cum se întâmplă cu oamenii pe care îi alegem să fie şefii noştri şi ei îşi bat joc de noi în ultimul hal.

Probabil că toţi sunteţi tentaţi să spuneţi “ia, uite un Dorel!”. Ei, bine, aceşti Dorei sunt vitali pentru anumite comunităţi. Şi sunt inteligenţi pentru că au simţul umorului. Iar dacă nu ar fi ei, şi acum aţi circula cu maşina în noroi până la glezne. Unii dintre voi. De fapt, unii dintre noi. Suntem toţi în mocirla asta penală din care nu ne mai scoate niciun colac de salvare. Nici cel european, nici cel al conştiinţei, nimic. Nu sunt 24 de ore de când am publicat o plombare făcută pe centura Vest Arad chiar de către CNAIR. Aşa scria pe maşina portocalie. Acum am dat peste altă filmare de Oscar – probabil mai bună decât The Shape of Water. Clipul  a fost urcat pe Facebook de către Brasai Gheorghe şi apar două personaje pitoreşti care se căznesc să plombeze un drum judeţean, ţăndări. E de fapt pământ de pe vremea cumanilor (dacă or fi ajuns prin partea aia). Cam aşa era probabil la Călugăreni când, culmea, noi le-am tras-o turcilor pe la spate, după ce i-am împachetat în nămol.

Oamenii ăştia, români din 2018, într-o lume în care Michael Jackson e în turneu ca hologramă prin Japonia, acoperă gropi cu o roabă şi cu o lopată. Sunt practic primele unelte inteligente pe care le-a folosit omul. Şi la noi se mai folosesc încă, dar numai la dat în cap şi la cărat molozul. Altă utilitate nu prea mai au. Puteţi să vedeţi în filmuleţ că drumul e mai mult o groapă enormă cu mici porţiuni circulabile. Nu de maşini. Aşa că, dacă lumea civilizată începe să cumpere maşini electrice, în România ai face bani cu un business cu căruţe electrice sau, de ce nu, chiar roabe electrice. Nu, nu ar fi ok. Pentru că pe urmă ar cumpăra Statul roabe electrice cu 100.000 de euro, bucata.

Autor Alexandru Banu

 



Comentarii
Ce avere COLOSALĂ va moșteni soția lui Kobe Bryant! De ce nu au încheiat un contract prenupțial. Fostul baschetbalist se număra printre cei mai bogați sportivi ai tuturor timpurilor
Ce avere COLOSALĂ va moșteni soția lui Kobe Bryant! De ce nu au încheiat un contract prenupțial. Fostul baschetbalist ...
Momentul ULUITOR în care spectatorii s-au uitat UIMIŢI pe teren! Ce a putut face Simona Halep: adversara a rămas fără cuvinte! VIDEO
Momentul ULUITOR în care spectatorii s-au uitat UIMIŢI pe teren! Ce a putut face Simona Halep: adversara a rămas fără ...
Atenție, se dau bani! Românii vor primi pe loc 9.000 de lei, garantat. Ce trebuie să facă
Atenție, se dau bani! Românii vor primi pe loc 9.000 de lei, garantat. Ce trebuie să facă
Poveste de dragoste ieşită din tipare: Ea are 80 de ani, el are 35: „Nu stă cu mine pentru bani. M-am simţit din nou tânără” / Ce planuri de viitor şi-au făcut cei doi îndrăgostiţi
Poveste de dragoste ieşită din tipare: Ea are 80 de ani, el are 35: „Nu stă cu mine pentru bani. M-am simţit din nou ...
Prezentatoare TV celebră, în stare gravă la spital! Ce șanse îi dau medicii la viață
Prezentatoare TV celebră, în stare gravă la spital! Ce șanse îi dau medicii la viață
Moartea lui Kobe Bryant l-a determinat pe Shaquille O'Neal să facă o schimbare importantă în viaţa lui
Moartea lui Kobe Bryant l-a determinat pe Shaquille O'Neal să facă o schimbare importantă în viaţa lui
Invenția românească genială: robotul care "citește" radiografii mai repede decât medicul
Invenția românească genială: robotul care "citește" radiografii mai repede decât medicul
Secretul TERIBIL al lui Ceauşescu din ultimii ani de viaţă a ieşit la IVEALĂ după 30 de ani. „Dacă se AFLA, soţia sa, Elena, şi fiul său, PLAYBOYUL-ul Nicu ...”
Secretul TERIBIL al lui Ceauşescu din ultimii ani de viaţă a ieşit la IVEALĂ după 30 de ani. „Dacă se AFLA, soţia ...
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
S-a terminat: Schimbări URIAŞE pentru toţi şoferii. Firea a publicat regulamentul pentru proiectul Oxigen. Trebuie să ştiţi asta de câte ori vă urcaţi la volan
S-a terminat: Schimbări URIAŞE pentru toţi şoferii. Firea a publicat regulamentul pentru proiectul Oxigen. Trebuie să ...
Volkswagen tocmai ce a ameninţat direct Tesla. Ce are de gând CEO-ul companiei din Berlin să facă în următorii ani
Volkswagen tocmai ce a ameninţat direct Tesla. Ce are de gând CEO-ul companiei din Berlin să facă în următorii ani
S-a aflat totul despre viața amoroasă a lui Meghan Markle! Cu cine s-a iubit Ducesa. Prințul Harry sigur nu voia să se afle așa ceva
S-a aflat totul despre viața amoroasă a lui Meghan Markle! Cu cine s-a iubit Ducesa. Prințul Harry sigur nu voia să se ...
Inchide