Dacia Easy-R: O opţiune cât un model nou - VIDEO

Dacia a lansat noua cutie robotizată Easy-R pe modelele sale din România. Preţul în plus faţă de cea manuală: 500 de euro.

 


 
Dacia a lansat noua cutie robotizată Easy-R pe modelele sale Logan, Sandero, Sandero Stepway şi Logan MCV. Preţul în plus faţă de cea manuală: 500 de euro. E un preţ mic pentru o cutie automată, iar dacă în cazul unei achiziţii în rate, surplusul lunar devine insignifiant. Dar merită? Hai să aflăm.
 
Spre deosebire de o cutie manuală, la care şoferul acţionează ambreiajul prin apăsarea pedalei, cutia Easy-R are un calculator, un actuator electromecanic de ambreiaj şi un actuator electromecanic al comenzii cutiei care suplinesc acţiunea şoferului.
 
În cazul motorului Tce 90, cutia Easy-R are 5 trepte, în timp ce pentru varianta diesel dCi este oferită varianta cu 6 trepte.

Un pas înainte la aspect
 
La prima urcare, remarci că arată mai bine decât toate schimbătoarele oferite de Dacia până acum. Levierul este mai scurt, are inserţie de aluminiu, iar zona pe care o ocupă în coloana dintre scaune este mai redusă.
 
Cutia are modurile D (Drive), N (Neutru) şi R (Marşarier), la care se adauga modul Manual, cu direcţii + şi -
 
Cum se conduce Dacia automată
 
În modul Drive, cutia Easy-R schimbă treptele la turaţii scăzute, în cazul motorulul dCi de 90 de cai-putere la 2000 de ture, însă chiar şi aşa oferă suficientă putere pentru un mers relaxat, de oraş. Schimbarea treptelor în modul Drive se face aproape insesizabil, iar şoferul nu simte nicio vibraţie sau recul din partea maşinii. Accelerarea era fluidă şi trebuie menţionată viteza cu care se face schimbarea treptelor.
 
În caz de apăsare bruscă, odată cu trecerea punctului de kick-down, în modul Drive, cutia Easy-R retrogradează cu până la 2 trepte pentru a satisface nevoia de putere pentru o depăşire.
 
Potrivit Dacia, cutia se "obişnuieşte" în timp cu modul de condus al utilizatorului şi turaţiile la care se fac schimbările pot suferi mici variaţii.
 
În modul Drive, calculatorul maşinii optimizează schimbarea treptelor în funcţie de condiţiile de rulare.
 
În traficul urban, o cutie automată este mult mai comodă, pentru că nu mai trebuie să apeşi ambreiajul, să bagi maşina în viteză şi să apeşi uşor aceeleraţia. Trebuie doar să eliberezi frâna şi maşina pleacă de pe loc. Acelaşi lucru este valabil şi la parcări cu spatele. Totodată, consumul obţinut poate fi mai bun deoarece motorul are un regim de mers fără oscilaţii majore.
 
Potrivit Dacia, cutia de viteze robotizată oferă un consum şi emisii de CO2 identice cu cele specifice versiunii manuale.


Trecem pe Manual

 
În modul manual, care înseamnă mişcarea levierului în jos pentru treaptă superioară şi în sus pentru inferioară, poţi avea libertatea de a schimba treptele când vrei tu. Trecerea din modul D în modul manual se poate face şi în timpul mersului, prin simpla comutare a levierului din D în stanga.
 
Treptele se schimbă uşor, cursa e foarte scurtă şi e plăcut să foloseşti cutia Easy-R în modul manual când ai viteză mai mare pentru că îţi poţi impune stilul de condus mai uşor asupra maşinii.
 
Nu pot să spun că aş folosi un anumit mod în oraş şi altul la drum întins, ci mai degrabă că m-aş orienta în funcţie de trafic. Ambele moduri sunt plăcute, dar în caz de trafic aglomerat în oraş modul Drive e mult mai comod. Dacă aş mergi pe un drum unde ar fi nevoie să fac mai multe depăşiri, aş prefera modul Manual.
 
O altă funcţie interesantă este că dacă te afli în modul manual, esti într-o treaptă mai înaltă şi încetineşti pentru a opri, odată ajuns la o oprire completă maşina trece automat în treapta 1.
 
Totodată, modelele Dacia au fost dotate cu asistent la pornirea din rampă, ceea se înseamnă că ai două secunde în care maşina nu o ia înapoi când te afli în rampă şi ai luat piciorul de pe frână, adică suficient timp să apeşi pedala de acceleraţi şi să nu mai stai, după caz, să foloseşti frâna de mână.
 
Cutia automată Easy-R este a fost testată 130.000 km pe bancurile de proble şi 750.000 de kilometri de peste pe piste.
 
Disponibilă de luna asta
 
Cutia de viteze Easy-R este disponibilă, din luna iunie, pe versiunile Laureate şi Prestige ale modelelor Logan, Logan MCV şi Sandero, precum şi pe Sandero Stepway. Diferenţa de preţ faţă de modelele echipate cu cutie manuală este de 500 de euro.

Aceasta va avea 5 trepte pe motorizarea TCe 90 CP, respectiv, cu 6 trepte, pe motorizarea 1.5 dCI 90 CP, ambele asociate cu sistemul Stop & Start.

Preţurile variază între 10 350 Euro (TVA inclus) pentru modelul Logan Laureate 0.9 TCe 90 CP Easy-R şi 13 600 Euro (TVA inclus) pentru modelul Logan MCV Prestige 1.5dCi 90 CP Easy-R.
 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.