Mazda RX-8 Hydrogen RE în afara Japoniei

Mazda RX-8 Hydrogen RE în afara Japoniei

Autor: Alexandru Banu acum 12 ani Știri

"Compania HyNor este foarte mulţumită să semneze acest contract cu Mazda şi credem că această colaborare va grăbi procesul de introducere a hidrogenului ca un combustibil fără emisii", a declarat preşedintele HyNor, Ulf Hahseld. HyNor este o iniţiativă a industriei norvegiene, care şi-a propus să implementeze pe o distanţă de 580 kilometri, între Oslo şi Stravanger, o infrastructură axată pe energie obţinută din hidrogen.

Acest proiect reprezintă un parteneriat între principalele companii din domeniul energetic şi de transporturi, institute de cercetare şi autorităţi locale şi naţionale. În august 2006, Mazda a participat la ceremonia de deschidere a primei staţii de alimentare cu hidrogen din Norvegia creată de HyNor.



Comentarii
Inchide