Nissan Qashqai+2 vine în iarnă

Versiunea cu şapte locuri Qashqai+2 a crossover-ului de la Nissan va ajunge şi în România în această iarnă, adresându-se celor care au nevoie de un automobil mai spaţios, dar care se încadrează încă în limitele compacte.

Nissan Qashqai+2 vine în iarnă Nissan Qashqai+2 vine în iarnă

Nissan Qashqai+2 va fi comercializat în Europa începând cu luna septembrie, urmând ca în Europa să îşi facă apariţia spre sfârşitul anului.. Noua variantă mai spaţioasă Qashqai va fi construită la fabrica Sunderland din Marea Britanie.

"În total, ne aşteptăm ca obiectivul nostru de producţie pentru ambele versiuni de Qashqai să se situeze în jurul a 270.000 de autoturisme în cursul anului financiar 2008, dar bineînţeles că rezultatul va depinde de piaţă. Acest nivel de volum va contribui la un alt record, acela de producţie anuală, la uzina de la Sunderland, cu un rezultat de aproximativ 450.000 de vehicule", a declarat, conform MEDIAFAX, vicepreşedintele Nissan Europa, Trevor Mann.

Nissan Qashqai a înregistrat pe piaţa europeană, vânzări de 235.000 de unităţi de la lansarea sa, în luna martie a anului trecut. Nissan a vândut în România în primele şapte luni 1.453 de autoturisme. Preţul pentru noua versiune nu a fost încă divulgat.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.