Noi modificări ale taxei auto

Senatorii au votat luni (31.10.2011) un proiect de lege prin care se modifică actuală taxă de poluare, utilizându-se "criterii obiective".

Noi modificări ale taxei auto Noi modificări ale taxei auto

Actul normativ votat luni de Senat modifică taxa pe poluare pentru autovehicule prevăzută de Ordonanţa de urgenţă 50-2008, taxă criticată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Proiectul adoptat de Senat prevede reducerea taxei cu până la 25 la sută, dar şi plata acesteia pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007, pentru care nu a fost achitată o astfel de taxă.

Taxa de poluare va fi plătită o singură dată atât pentru autovehiculele noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă.

"Acest proiect de lege soluţionează şi discriminarea indirectă menţionată în hotărârile Curţii Europene de Justiţie, în cele două cauze care au avut ca obiect interpretarea art. 110 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene", preciza Ministerul Mediului într-un comunicat.

Mai multe informaţii pe www.mediafax.ro

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.