Noul Ford Focus ST expus la Paris – speculatii

Noul Ford Focus ST expus la Paris – speculatii

Autor: Andrei Cosmin Iordache acum 10 ani Știri

Interesul pentru actuala generaţie ST s-a diluat foarte mult, o
dată din cauza apariţiei lui Ford Focus RS şi apoi din cauză că
noua generaţie a lui Ford Focus a fost arătată. Astfel pentru a nu
acutiza acest fenomen Ford se pare că va lansa noua versiune foarte
curând adică la Salonul de la Paris, alături de o
posibilă versiune în trei uşi, nearătată încă până acum. Astfel se
zvoneşte că noul Focus ST va fi servit atât în versiunea în
trei uşi, cât şi în cinci, ca până acum de altfel.

Marea noutate a lui
Focus ST va fi motorizarea. În locul motorului în 5 cilindri, noul
ST va apela la tehnologia EcoBoost şi la motorul de 2.0 litri în
patru cilindri. Acesta a fost introdus pe Mondeo în versiunile de
203 CP şi 240 CP. Ultima versiune de putere va fi foarte
aproape de ce va oferi noul Focus ST, zvonindu-se că puterea
vârfului de gamă Mk III va tinde spre 250 CP
. Cu acest
model Ford speră să îi sufle în ceafă lui Renault Megane RS, care
îi suflă la rândul său ameninţător în ceafă supremului Focus RS,
deşi este considerabil mai ieftin. Astfel Ford ar avea răgazul să
se replieze şi să lovească cu viitorul Focus RS, care va aduce ceva
revoluţionar pentru un hot hatch european, adică un sistem hibrid
construit în jurul motorului EcoBoost şi tracţiune integrală.

Acest model va fi
probabil adresat doar clienţilor europeni, existând puţine şanse să
ajungă peste Ocean, ştiind că americanii au altfel de percepţii
asupra ce înseamnă un automobil sport.



Comentarii
Inchide