Octavia a împlinit 60 de ani. Povestea celui mai de succes model Skoda

Cel mai de succes model Skoda Octavia a aniversat recent 60 de ani de existenţă.

 Octavia a împlinit 60 de ani. Povestea celui mai de succes model Skoda Octavia a împlinit 60 de ani. Povestea celui mai de succes model Skoda

Cel mai de succes model Skoda Octavia a aniversat recent 60 de ani de existenţă. Primele exemplare din faimosul sedan al cehilor au ieşit pe poarta fabricii din Mladá Boleslav în ianuarie 1959.

Numele modelului provine din cuvântul latinesc octavia, care înseamnă al optulea, iar denumirea nu este întâmplătoare. Octavia a fost al optulea model lansat de constructorul ceh după cel de-Al Doilea Război Mondial, dar şi al optulea model Skoda cu suspensie independentă.

Primul model Octavia s-a vândut în peste 360.000 de exemplare

Prima versiune avea o caroserie în două uşi, iar sub capotă avea un propulsor în patru cilindri cu capacitatea de 1,1 litri, care producea 40 de cai putere. Transmisia în patru trepte trimitea puterea către roţile din spate. Viteza maximă era 110 km/oră, iar consumul mediu de 7,7 litri/100 km. Tot în 1959 a fost lansat şi modelul Octavia Super, echipat cu un propulsor de 1,2 litri, care producea 45 de cai-putere.

Modelul Octavia sedan a fost fabricat până în 1964, fiind înlocuit de Skoda 1000/1100 MB.

Modelul Kombi apărut în 1960 şi a fost produs timp de 11 ani, până în 1971. La o lungime de sub 4,1 metri, breakul ceh oferea între 690 şi 1.050 de litri de spaţiu de depozitare, iar în doar câţiva ani de la lansarea pe piaţă aproape trei sferturi din producţie mergea la export.

Ultimul model Octavia break a ieşit pe poarta fabricii Kvasiny în decembrie 1971. În perioada 1959-1971 au fost produse peste 360.000 de modele Octavia.

Noua Octavia a fost lansată în 1996

În 1992, la scurt timp după ce Skoda a început colaborarea cu grupul Volkswagen, a început proiectarea noului model Octavia. Lansat în 1996, Octavia sedan s-a bucurat de succes, iar modelul kombi a fost introdus în 1998. Până în 2010 au fost comercializate aproape 1 milion de exemplare, dintre care jumătate kombi.

A doua generaţie Octavia a fost produsă între 2004 şi 2013 şi s-a vândut în 2,5 milioane de exemplare (sedan+kombi). A treia generaţie a fost lansată în 2012 şi se află în producţie şi astăzi, după ce a primit un facelift în 2017. Până acum, 2,5 milioane de şoferi au ales Skoda Octavia.

Pe lângă fabrica din Mladá Boleslav, Skoda mai deţine unităţi de producţie în China, India, Rusia, Kazakhstan şi Algeria.

În ultimii 60 de ani, peste 6,5 milioane de persoane au cumpărat un model Skoda Octavia.

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.