Paris 2010: Noul Chevrolet Captiva facelift

Noul SUV Chevrolet Captiva, mai precis facelift-ul modelului, va fi prezentat în premieră la Salonul auto de la Paris, având un nou design în partea din faţă, o serie de detalii interioare optimizate şi o nouă gamă de motoare şi transmisii. Captiva va fi unul din cele patru modele Chevrolet prezentate în premieră în cadrul acestui eveniment.

Chevrolet Captiva facelift păstrează avantajele oferite de dispunerea flexibilă, tip amfiteatru, a celor trei rânduri de scaune, care permit transportarea a până la şapte pasageri. Privind maşina din faţă veţi remarca, modificările aduse: capota motorului cu o formă nouă, sculpturală şi ascuţită, o nouă grilă a radiatorului, de dimensiuni mai mari, prevăzută cu două prize de aer, sigla Chevrolet amplasată în mijloc, farurile îndrăzneţe şi semnalizatoarele de direcţie integrate în oglinzile retrovizoare exterioare.

Orientate înspre aripile din faţă, prizele de aer laterale au acum o formă mai ascuţită pentru a scoate în evidenţă caracterul sportiv al modelului Captiva, iar profilul autovehiculului de la montanţii A în spate este unul atrăgător, caracterizat printr-o linie a aripilor elegantă, ascendentă.

Caroseria noului Captiva este evidenţiată de noua paletă de culori pentru exterior şi de pasajele pronunţate ale roţilor care permit utilizarea unor jante cu dimensiuni între 17 şi 19".

Schimbări majore pot fi remarcate şi sub noua capotă a modelului Captiva, cu nu mai puţin de patru motoare noi puternice, echipate standard cu o nouă gamă de transmisii manuale sau automate cu şase trepte de viteză pentru mai multă putere şi o călătorie lină. Noua gamă de motoare, care include două unităţi pe benzină (de 2,4 l şi 3,0 l) şi două variante turbodiesel (2,2 l).

Prin introducerea noului motor pe benzină V6, cu o cilindree de 3 litri şi o putere de 258 cp, prevăzut cu sistem de injecţie directă şi sincronizare variabilă a supapelor, noul Captiva va fi unul dintre cele mai puternice SUV-uri compacte de pe piaţă, iar noile unităţi diesel de 2,2 litri, prevăzute cu turbocompresor şi sistem de injecţie common rail vor dezvolta o putere de 163 sau 184 cp. Unitatea pe benzină de 2,4 litri, cu doi arbori cu came în chiulasă şi sincronizare variabilă a supapelor completează noua gamă de motoare, dezvoltând o putere nominală de 171 cp. Atât motoarele turbodiesel de 2,2 litri, cât şi varianta pe benzină de 2,4 litri pot fi comandate cu tracţiune pe puntea faţă şi tracţiune integrală.

Şasiul noului Captiva a fost adaptat pentru a spori dinamismul autovehiculului, pentru a îmbunătăţi performanţele la virare, caracteristicile antiruliu şi cele ale suspensiei. Modelul Captiva oferă un nivel optim de siguranţă prin intermediul sistemelor standard de control electronic al stabilităţii (ESC), control al tracţiunii (TCS) şi de asistare la frânare (BAS), precum şi al airbagurilor frontale, laterale şi de tip cortină.

La bordul noului Captiva, şoferul şi ceilalţi pasageri se vor bucura de un spaţiu interior generos, cu spaţii de depozitare printre cele mai apreciate din clasa sa şi cu două configuraţii ale scaunelor: 5 sau 7 scaune.

Noul interior optimizat al modelului Captiva este prevăzut cu o serie de noi finisaje şi materiale, inclusiv noile tapiţerii ale scaunelor şi elementele decorative interioare, cu un aspect de lux şi o textură plăcută la atingere. Inginerii de design au utilizat în mod eficient câteva dintre elementele întâlnite la alte modele noi Chevrolet, precum lumina de fundal de culoarea gheţii cu nuanţă albastră şi designul curbat al planşei de bord care se întinde înspre uşile şoferului şi pasagerului faţă, creând o senzaţie de cabină dublă.

Noul Captiva este echipat cu sistemul de asistare la pornirea în rampă, care previne alunecarea în spate a autovehiculului la pornirea în rampă şi o frână de parcare electrică, care asigură un spaţiu suplimentar pentru depozitarea mai multor articole în consola centrală, inclusiv două suporturi pentru pahare de 1 litru.

Sistemul audio al noului Captiva include o mufă Aux-in, port USB şi conexiune Bluetooth. În plus, pasagerii se vor bucura de o experienţă audio deosebită graţie tehnicii acustice îmbunătăţite care reduce zgomotul cauzat de drum, vânt şi motor. Modelul Captiva poate fi comandat cu un sistem de navigaţie cu ecran tactil şi cameră video pentru mers înapoi în vederea asistării la parcare.

Captiva oferă numeroase caracteristici de SUV la un preţ avantajos: motoare puternice, dar eficiente, tracţiune integrală, spaţiu generos şi versatilitate pentru maxim şapte pasageri. Lansarea în Europa a autovehiculului este prevăzută pentru primăvara anului 2011.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.