Preţurile în Germania pentru Audi A1

Preţurile în Germania pentru Audi A1

Autor: Dan Vache acum 10 ani Știri

În Germania au fost făcute publice preţurile
pentru
noul Audi A1, care
porneşte de la valoarea de 15.800 euro
, preţ valabil
pentru versiunea de bază Audi A1 1.2 TSI (86 CP) Attraction.

Versiunea superioară pe benzină, 1.4 TSI (122 CP)
porneşte de la 19.900 euro, iar motorizarea diesel 1.6 TDI (105 CP)
reclamă un preţ de pornire de 18.800 euro
. Nivelul de
echipare de intrare, Attraction, este suficient de bogat, nelipsind
volanul îmbrăcat în piele, geamurile şi oglinzile electrice, 6
airbaguri, ESP sau tetiere active.

Prin comparaţie, Mini are un preţ de pornire cu 500 euro
mai mic, de 15.300 euro
, valabil pentru versiunea de bază
Mini One, cu motorul pe benzină de 1,6 litri şi
75 CP, în condiţiile unui nivel de echipare asemănător. Situaţia se
repetă şi în cazul versiunii diesel Mini One D, mai ieftină cu 700
euro, în timp ce Mini Cooper (1,6 litri şi 122 CP) este mai ieftin
cu 600 euro.

Prin urmare, micul Audi se doreşte ceva mai aristocratic decât
cunoscutul Mini încă de la lansare, diferenţa de preţuri fiind,
probabil, justificată de faptul că pe capota maşinii găsim sigla cu
patru cercuri, rival direct al lui BMW şi Mercedes.

Comparativ cu „vărul” Volkswagen Polo, acesta din
urmă oferă, ca motorizare de bază, un 1,2 litri aspirat de numai 60
CP, cu un preţ de pornire de 12.150 euro. Însă versiunea 1.4 85 CP
(care este similară, din punct de vedere al puterii, cu A1 1.2 TSI)
are un preţ de pornire destul de apropiat, de 15.075 euro.

VW Polo 1.2 TSI, cu o putere de 105 CP (faţă de numai 86 în
cazul lui A1 1.2 TSI) are un preţ mai mare, care porneşte de la
16.425 euro, aşa încât se poate evita canibalizarea celor doi
veri.

Audi A1 este, după cum ne aşteptam, mai scump şi decât
versiunile similare ale celorlalţi „veri” de cocern
,
Seat Ibiza (preţ de pornire 13.050 euro pentru
versiunea 1.4 de 85 CP), respectiv Skoda Fabia (13.030 euro pentru aceeaşi
motorizare ca Ibiza şi Polo).

A1 mai are un fel de rival în familie, în domeniul maşinilor
life-style de categorie mică: VW New Beetle, care
are un preţ de pornire de 17.300 euro
(valabil pentru
motorul de 1,4 litri şi 75 CP). Totuşi, A1 are, faţă de „broască”,
un preţ mai mic şi un comportament sportiv mai accentuat.

Prin urmare, amatorii de citadine premium, care au caracter şi
un look fresh, pot lua în calcul noul Audi A1. În România, modelul
va ajunge doar din septembrie, iar gama de preţuri, necomunicată
încă, ni se promite a fi una atractivă.



Comentarii
Inchide