Record de consum cu Volkswagen Passat BlueMotion

Un jurnalist britanic a reuşit să obţină un record de consum, parcurgând peste 2.400 km cu un singur plin. Performanţă realizată la bordul unui Volkswagen Passat BlueMotion.

Record de consum cu Volkswagen Passat BlueMotion Record de consum cu Volkswagen Passat BlueMotion

Să faci 2.456 km cu un singur plin de combustibil sună, într-adevăr, remarcabil. Mai ales dacă ne gândim că nu vorbim de o maşină liliputană, ci de una care nu ai crede că e capabilă de aşa ceva: Volkswagen Passat.

Jurnalistul britanic Gavin Conway este cel care s-a încumetat să obţină un astfel de record de consum, iar maşina pe care a utilizat-o a fost un Volkswagen Passat BlueMotion, dotat cu motorizarea 1,6 TDI de 105 CP.

Fişa tehnică a acestui model ne relevă o masă destul de mare, de aproape 1,5 tone, în timp ce consumul mediu teoretic se cifrează la 4,5 litri/100 km. Dacă ne referim la un parcurs extraurban, consumul coboară, în teorie, până la 3,8 litri/100 km, o valoare foarte greu de realizat în condiţii reale de exploatare.

Britanicul, însă, a reuşit să obţină un consum mediu extraordinar, de 3,14 litri/100 km, cu un singur plin - ceea ce înseamnă 77 de litri de motorină, cât încap maxim în rezervorul unui Volkswagen Passat.

Iar asta în condiţiile în care viteza medie s-a cifrat la 72 km/h, pe un traseu care a avut ca punct de pornire localitatea Maidstone (Marea Britanie) şi ca punct final, unde s-a terminat motorina din rezervor, localitatea Calais (Franţa).

Cât de mare a fost efortul depus? Suficient, având în vedere că drumul a fost parcurs în trei zile, iar jurnalistul britanic a fost urmărit de doi observatori independenţi de la Asociaţia Automobiliştilor din Marea Britanie.

Iată încă un motiv pentru care germanii nu se grăbesc să introducă o versiune hibrid pe noul Volkswagen Passat facelift, considerându-se că BlueMotion este o soluţie foarte bună, deocamdată, pentru aceia care vor o maşină spaţioasă, dar şi economică.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.