Siguranţă Volvo

Autor: Alexandru Banu acum 12 ani Știri

În seara zilei de 29 octombrie, Lucian Mîndruţă a fost victima uneia dintre capcanele drumurilor bucureştene în permanentă reconstrucţie. Fiind la volanul unui Volvo XC90, acesta a căzut într-o groapă nesemnalizată din pasajul Grozaveşti, totul din cauza lucrărilor desfăşurate pe şoselele din capitală. Având în vedere adâncimea gropii, maşina nu a mai putut fi scoasă decât cu ajutorul unei macarale care au readus-o pe roţi în câteva ore.

Deşi impactul cu laturile gropii a fost destul de puternic, odată ce maşina a fost scoasă cu ajutorul macaralei, Lucian Mîndruţă a plecat către casă la volanul SUV-ului XC90 , iar în dimineaţa următoare la constatarea facută de către service-ul Primus Auto, al dealerului Volvo din Bucuresti, s-a concluzionat că maşina nu a fost afectată de accident şi funcţionează în perfectă stare. Pe străzile capitalei pericolele te pot lua prin surprinde la orice pas. Şi în acest condiţii SUV-urile devin o necesitate pentru supravieţuirea în jungla traficului bucureştean.





Comentarii
Inchide