Toyota Auris

Toyota a prezentat cu ocazia Salonului Auto de la Paris un prototip ce preconizează o nouă generaţie Corolla.

Toyota Auris Toyota Auris
“Realizat din interior spre exterior” este modul în care producătorul japonez îşi descrie ultima creaţie.
Prototipul este o interpretare a filozofiei de design “Vibrant Clarity”, combinând o gândire futuristă şi o aparenţă energică cu o atitudine clară şi raţională, pentru a oferi şoferului şi pasagerilor o atmosferă practică şi spaţioasă.

Auris are un interior de calitate, dispunând de o consolă centrală sculptată, ce este în acelaşi timp elegantă şi practică, aducând schimbătorul de viteze şi restul comenzilor la înălţimea optimă. În urma acestui artificiu, rămâne un spaţiu liber între cele două locuri din faţă, mărind impresia de atmosferă destinsă.
Conceptul este de asemenea înzestrat cu un plafon panoramic din sticlă, o podea plană pentru pasagerii din spate şi cu geamuri de mari dimensiuni, toate cu rolul de a maximiza senzaţia de spaţiu interior. Exteriorul este caracterizat de o parte dorsală terminată brusc, cu puternice linii verticale şi de pasajele roţilor ce găzduiesc jante de 19”. Forma blocurilor optice, etrierele masive şi spoilerul spate cu evacuările cromate integrate sporesc impresia de dinamism.

Finisarea exteriorului în auriu, precum şi stilul strălucitor în care este prelucrat interiorul reflectă numele conceptului ce provine din “aurum”, denumirea latină a aurului. Rezultatul este un concept cu care Toyota ţinteşte să reflecte atât aşteptările clienţilor pentru segmentul C, cât şi atitudinea optimistă a mărcii.
Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.