Unul dintre cel mai importante drumuri din România, lărgit la 4 benzi

Autor: Gandul.info 12 mart. 2018 Știri auto
Unul dintre cel mai importante drumuri din România, lărgit la 4 benzi

Drumul judeţean ce leagă Timişoara de Autostrada A1, prin localitatea Dumbrăviţa, va fi lărgit la patru benzi în cadrul unui proiect european în valoare de peste 17 milioane de euro, scrie MEDIAFAX.

Contractul pentru proiectul de modernizare şi lărgire la patru benzi a drumului judeţean 691 a fost semnat, marţi, de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş, beneficiarii finanţării, şi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, la Timişoara. Proiectul, în valoare de peste 17 milioane de euro, este finanţat prin Regio-Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, 14 milioane de euro fiind fonduri nerambursabile, iar restul contribuţia beneficiarului.

Citeşte şi Suntem în 2018 şi se întâmplă pe bune, în Arad

Citeşte şi A pus Audi 2 cifre de nu mai înţelegem nimic. Au o noimă, dar e de explicat

Proiectul pentru care a fost semnat contractul de finanţare vizează modernizarea drumului judeţean 691, care face legătura între Timişoara şi Autostrada A1, prin localitatea Dumbrăviţa. Acesta va fi lărgit la patru benzi de circulaţie, cu păstrarea traseului actual, în cel mult 56 de luni.

“Cei 10,25 kilometri de drum judeţean modernizat în cadrul acestui proiect vor deservi minim 350.000 de locuitori. Pe lângă modernizarea traseului de drum, proiectul vizează reabilitarea trecerii de cale ferată din Giarmata, realizarea a şase sensuri giratorii noi şi reamenajarea a încă şase, montarea a 181 de indicatoare de circulaţie, a 11 borne kilometrice, relocarea a 12 staţii pentru mijloacele de transport în comun şi construirea unui refugiu auto”, au transmis reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, a declarat, marţi, înainte de semnarea contractului de finanţare, că acest proiect este “cel mai important proiect de infrastructură rutieră din judeţ”. 

Citeşte articolul complet pe Gândul.info

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide