VIDEO: aşa arată CEL MAI MARE CAMION din lume – Belaz 75710

Autor: Adrian Mihălţianu acum 6 ani Știri
VIDEO: aşa arată CEL MAI MARE CAMION din lume – Belaz 75710

Belaz 75710 este cel mai nou venit în lumea camioanelor uriaşe folosite în domeniul minier, lăudându-se cu nişte caracteristici impresionante, în primul rând cele ţinând de gabarit.

Camionul are o lungime de 20 de metri şi o lăţime de aproape 10 metri, în timp ce înălţimea mastodontului depăşeşte 8 metri. Cele 8 roţi sunt şi ele gigantice, având un diametru de circa 4 metri fiecare (sau, dacă vreţi, pneurile au tipodimensiunea 59/80 R 63…).

Motorul depăşeşte imaginaţia camionagiilor obişnuiţi, deoarece vorbim de două agregate diesel, care totalizează 16 cilindri, în timp ce puterea maximă este de peste 2.300 CP, obţinuţi la doar 1.900 rpm. Şi cuplul motor este impresionant: 9.313 Nm/1.500 rpm, transmisia electromecanică fiind realizată de Siemens.

Aceste valori sunt necesare deoarece Belaz 75710 este capabil să transporte 450 de tone de minereu (o premieră pentru acest domeniu), în condiţiile în care masa proprie a camionului se cifrează la 360 de tone.



Comentarii
Inchide