Contract de 3,9 miliarde lei pentru un nou tronson din Autostrada A8, cu 6 tuneluri și 18 viaducte. Constructorul e spaniol

Autor: Andrei Manole 29 mai 2026 Știri auto
Contract de 3,9 miliarde lei pentru un nou tronson din Autostrada A8, cu 6 tuneluri și 18 viaducte. Constructorul e spaniol

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a semnat vineri contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 3 Lețcani–Iași al autostrăzii A8, un sector de aproape 18 kilometri, care include 6 tuneluri și 18 viaducte. Documentul a fost parafat la sediul Ministerului Transporturilor, în prezența reprezentanților antreprenorului FCC Construccion SA, transmite Mediafax.

Tronsonul leagă Lețcani (DN 28) de Iași (DN 24), iar valoarea contractului se ridică la 3,9 miliarde lei, fără TVA. Oficialii din Transporturi au subliniat importanța proiectului pentru conectarea Moldovei la rețelele europene, considerată o prioritate strategică.

Sectorul va avea o lungime totală de 17,70 km și va fi realizat la un profil transversal de 26,00 m. Reprezentanții ministerului au precizat că lucrările implică un grad ridicat de complexitate tehnică, dar finanțarea este asigurată, iar constructorul are capacitatea de a livra proiectul la standarde ridicate.

Proiectul include 18 structuri majore – poduri, pasaje și viaducte – cu o lungime cumulată de aproximativ 6,54 km. Cel mai lung viaduct va ajunge la 1105 metri. Traseul va cuprinde și 6 tuneluri, însumând circa 2,04 km, cel mai lung având 470 de metri.

Legătura cu rețeaua rutieră existentă din județul Iași va fi realizată prin două noduri rutiere: Nodul DJ 282 Nord Iași, la km 70+090, și Nodul DN 24, la km 76+830.




Comentarii
Inchide