Jeep Grand Cherokee 2008

Autor: Cosmin Iordache 19 mart. 2008 Știri auto

Jeep Grand Cherokee 2008Pentru a face faţă concurenţei acerbe, venite din partea unor modele mai metrosexuale, cum ar fi Audi Q7 sau Mercedes ML, bărbătescul Jeep Grand Cherokee vine, în 2008, poleit cu multe elemente de confort, nemaivăzute pe un model din portofoliul mărcii americane, după cum spune chiar constructorul.

Pentru a ajunge la acelaşi nivel de somptuozitate cu al omologilor germani, Jeep Grand Cherokee, în varianta 2008, propune cu o listă de dotări kilometrică. Sistemul MyGiG este probabil cel mai atractiv element pus la disopziţie de constructorul american, fiind compatibil Bluetooth, suportând formatul MP3 şi având integrat un DVD Player, în tandem cu un hard de 20 GB.

Jeep Grand Cherokee 2008Nu doar componenta recreativă a devenit mai tentantă, ci şi calitatea materialelor, uşor deficitară pentru automobilele americane în general, se clasează într-o clasă superioară, după cum declară Jeep. Materialele de la bord au devenit mai moi şi s-au diversificat, există tonalităţi multiple şi instrumentele au o nouă paletă coloristică.

Şi exteriorul este sensibil retuşat şi se va introduce o linie nouă, denumită S-Limited, ce împrumută multe elemente de design de la versiunea SRT-8, cum ar fi jantele pe 18 inchi, grila şi elementele colorate de caroserie.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide