Opel trebuie să dea explicaţii Germaniei privind manipularea emisiilor

Opel trebuie să dea explicaţii Germaniei privind manipularea emisiilor

Autor: Gandul.info acum 4 ani Știri

 


Guvernul Germaniei solicită informaţii din partea companiei Opel, membră a grupului auto General Motors, în cadrul unei anchete privind manipularea emisiilor poluante la unele modele, informează site-ul agenţiei Reuters citat de Gandul.info.

„Situaţia este de asemenea natură încât am cerut companiei Opel să ofere, în termen de 14 zile, toate datele tehnice necesare”, a declarat miercuri seară Alexander Dobrindt, ministrul german al Transporturilor.

Alexander Dobrindt a avut miercuri o întrevedere cu reprezentanţi ai companiei auto Opel.

O anchetă efectuată de revista Der Spiegel, de postul tv ARD şi de grupul ecologic Deutsche Umwelthilfe a relevat că pe modele Opel Zafira şi Opel Insignia ar exista softuri pentru dezactivarea filtrelor de emisii poluante.

Compania Opel a anunţat că nu a instalat niciun soft pentru manipularea emisiilor.

Peste 630.000 de vehicule ale mărcilor Audi, Porsche, Opel, Mercedes, Volkswagen şi Renault vândute în Europa au probleme la sistemele de emisii şi ar urma să fie chemate în service, conform unei anchete a Ministerului german al Transporturilor. Potrivit unor oficiali germani citaţi de site-ul Tagesschau.de, o anchetă a Ministerului german al Transporturilor efectuată pe fondul scandalului emisiilor la grupul Volkswagen a constatat nereguli şi la alţi producători auto.

Volkswagen a anunţat, în septembrie 2015, că circa 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante. Scandalul a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante. Constructorul auto german ar fi instalat un software special în calculatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen şi Audi. Dispozitivul este programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii. După teste, adică în situaţiile generale de funcţionare a motorului, dispozitivul dezactivează sistemul de filtrare a particulelor, susţine Agenţia americană pentru Protecţia Mediului. Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle şi Golf, precum şi modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 şi modelul Audi A3. Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor. Probleme au fost depistate şi la alte 90.000 de vehicule cu motoare mai mari vândute în Statele Unite. În Europa, probleme similare au fost semnalate şi la alte mărci ale grupului VW.


 



Comentarii
FOTO. Imagini fără inhibiţii: Oana Sîrbu pozează dezbrăcată ca în tinereţe! Arată bestial la 51 de ani!
FOTO. Imagini fără inhibiţii: Oana Sîrbu pozează dezbrăcată ca în tinereţe! Arată bestial la 51 de ani!
IMAGINI ŞOCANTE! Rugbiștii din naționalele României și Spaniei s-au bătut într-un club de noapte! Bodyguarzii au folosit spray lacrimogen, polițiștii au intervenit de urgență
IMAGINI ŞOCANTE! Rugbiștii din naționalele României și Spaniei s-au bătut într-un club de noapte! Bodyguarzii au folosit ...
Primele imagini cu Daniela Crudu, la două săptămâni de la bătaie! Nu i-a mai păsat cum se îmbracă, a avut grijă doar să-și acopere vânătăile
Primele imagini cu Daniela Crudu, la două săptămâni de la bătaie! Nu i-a mai păsat cum se îmbracă, a avut grijă ...
A crezut că-i „face” pe nemți de două mașini Audi, în valoare de 158.000 euro. Ce a pățit românul escroc
A crezut că-i „face” pe nemți de două mașini Audi, în valoare de 158.000 euro. Ce a pățit românul escroc
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
Doi doljeni întorşi din Italia, căutaţi de poliţie pentru a fi supuşi unui control medical. Bărbaţii au fost găsiţi „la un pahar”
Doi doljeni întorşi din Italia, căutaţi de poliţie pentru a fi supuşi unui control medical. Bărbaţii au fost găsiţi ...
Alertă de coronavirus! Ce le-a spus femeia din Buzău autorităților, când a sunat la 112
Alertă de coronavirus! Ce le-a spus femeia din Buzău autorităților, când a sunat la 112
VIDEO. Un alt CĂLĂTOR ÎN TIMP a prezentat o FOTOGRAFIE cu Pământul din anul 5000. ''Veştile nu sunt bune pentru umanitate''
VIDEO. Un alt CĂLĂTOR ÎN TIMP a prezentat o FOTOGRAFIE cu Pământul din anul 5000. ''Veştile nu sunt bune pentru umanitate''
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
APARIȚIE BOMBĂ! La 48 de ani arată ca la 20! Cine este DIVA LATINO care a cucerit o lume întreagă
APARIȚIE BOMBĂ! La 48 de ani arată ca la 20! Cine este DIVA LATINO care a cucerit o lume întreagă
Inchide