Oxigen pentru Bucureşti: Proiectul de taxare a traficului din Bucureşti ar putea fi discutat pe 24 octombrie

Oxigen pentru Bucureşti: Proiectul de taxare a traficului din Bucureşti ar putea fi discutat pe 24 octombrie

Autor: Cristian Agatie acum 2 luni Știri

Proiectul de taxare a traficului din centruil Bucureştiului se află în dezbatere publică în prezent, dar ar putea intra pe ordinea de zi a şedinţei CGMB din 24 octombrie, a anunţat Sorin Chiriţă, administratorul public al municipiului Bucureşti. În această fază, inişiatorii proiectului aşteaptă propunerile partenerilor sociali pentru îmbunătăţirea proiectului.

„Vor fi luate în considerare toate propunerile pertinente şi vor fi cuprinse în proiectul de hotărâre. Spre exemplu, includerea autoturismelor Euro 3, acele autoturisme care sunt în leasing, aşa cum a precizat şi doamna primar general, care e clar că nu pot fi autoturisme vechi, chiar dacă sunt leasing-uri preluate sau persoane care nu au rol fiscal pe raza Municipiului Bucureşti şi au autoturismul în afara Capitalei va trebui să fie exceptate. Pe de altă parte, analizăm şi ceea ce înseamnă transportul pe două roţi”, a precizat Chiriţă la o dezbatere pe această temă.

Marius Tudor, secretar general la APIA, a precizat că sunt necesare câteva corecţii pentru creşterea eficienţei acestui program. „Avem aplicarea restricţiilor de circulaţie şi taxarea autovehiculelor să se facă în mod etapizat şi diferenţiat, în funcţie de norma de poluare până la Euro 6 D exclusiv, normă la care motoarele diesel şi cele de benzină au un nivel de emisii poluante relativ similar. Prima etapă ar trebui să includă şi norma de poluare Euro 3, nu doar Euro 2. Apoi, programul să continue cu restricţii pentru cele Euro 4, apoi cele Euro 5, cu taxarea normei de poluare următoare celei a cărei circulaţie este restricţionată în zona respectivă”, a precizat Tudor.

Marian Ivan, preşedintele OPTAR, a declarat că studiul din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) a stabilit că 24% dintre şoferi ar renunţa la deplasarea cu autoturismul dacă ar avea un transport viabil şi ar ajunge cu 20 de minute mai devreme.

Cât priveşte respectarea PMUD, Ivan a menţionat că acesta prevedea realizarea de benzi unice, un management al parcării, piste pentru biciclete – 12 trasee – şi trotuare accesibilizate şi a spus că niciuna dintre aceste măsuri nu a fost începută.

Reprezentantul Greenpeace, Alin Tănase, a susţinut că introducerea zonei cu emisii reduse şi a taxei pentru poluare sunt măsuri necesare, dar nu suficiente. El a spus că proiectul, aşa cum este gândit de către executivul PMB, ar urma să taxeze mai mult locul de înmatriculare decât nivelul de poluare pe care îl generează o maşină. Spre exemplu, o maşină electrică înmatriculată în alt judeţ ar urma să plătească o taxă pentru a intra în Bucureşti, chiar dacă este nepoluantă.

El a mai spus că norma de poluare ar trebui diferenţiată pentru motoarele diesel şi cele pe benzină, deoarece cele pe motorină sunt mai poluante. Aceste două măsuri ar trebui cuplate cu celelalte prevăzute în Planul Integrat pentru Calitatea Aerului – implementarea unor piste pentru biciclişti sau electrificarea transportului public. Totodată, el a cerut o monitorizare eficientă a calităţii aerului, pentru a verifica eficienţa acestor măsuri.

Proiectul „Oxigen pentru Bucureşti”, iniţiat de primarul general, Gabriela Firea, urmăreşte reducerea poluării aerului din centrul Capitalei, prin limitarea accesului sau taxarea autovehiculelor celor mai poluante.

 



Comentarii
Inchide