Poliţia Română le testează şi în cel mai scurt timp intră în acţiune

Autor: Alexandru Banu 20 mart. 2017 Știri auto
Poliţia Română le testează şi în cel mai scurt timp intră în acţiune

Brigada Autostrăzi şi Misiuni Speciale foloseşte de câteva zile noi aparate radar pe mai multe tronsoane de autostradă din ţară.

Este vorba de aşa-zisele Radare Fantomă aflate în maşini neinscripţionate, greu de depistat. Acestea sunt în trafic şi măsoară viteza de deplasare, fără ca şoferii să bănuiască ce li se întâmplă.

O astfel de maşină a ajuns deja la Biroul de Poliţie al Autostrăzii A1 şi în scurtă vreme va intra şi ea în trafic.

Acum, aparatul radar este în perioada de teste pentru omologare, au dezvăluit pentru opiniatimisoarei.ro reprezentanţii Biroului, care însă n-au putut preciza şi cât timp va trece pana când maşina devine activă, spunând doar că e o chestiune de zile.

Aceştia au spus însă că radarul cu pricina va funcţiona pe toate tronsoanele de autostradă din zona de vest, între Deva şi Nădlac, între Timişoara şi Nădlac, dar şi spre Lugoj şi chiar pe segmentul proaspăt inaugurat, între Traian Vuia şi Margina.

Sursă: Opinia Timişoarei

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide