PROGRAMUL RABLA: Guvernul lansează Rabla şi RablaPlus pentru achiziţia de maşini electrice

Autor: Mediafax 21 apr. 2016 Știri auto
PROGRAMUL RABLA: Guvernul lansează Rabla şi RablaPlus pentru achiziţia de maşini electrice

 


Persoanele care doresc să caseze un autovehicul mai vechi de opt ani, şi să achiziţioneze un altul electric, vor beneficia de tichete de casare în valoare de 6.500 de lei, de un tichet de 20.000 de lei şi de eco-bonusuri, ajungând la aproximativ 6.000 de euro, a spus ministrul Cristina Paşca Palmer.

Ministrul Mediului, Cristina Paşca Palmer, a făcut aceste afirmaţii miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, când a anunţat lansarea programului Rabla 2016 cu o variantă destinată maşinilor electrice intitulată Rabla Plus.

„Cele două direcţii pot fi accesate separat sau combinat. Pentru situaţia în care un om vrea să-şi caseze maşina veche poluantă, acesta poate accesa componenta clasică a programului, care anul acesta va beneficia de un suport financiar de 145 de milioane de lei. Programul Rabla clasic 2016 este aproape neschimbat faţă de anii trecuţi, respectiv rămâne în vigoare prima de casare de 6.500 de lei, cu posibilitatea accesării suplimentare a două eco-bonusuri pentru următoarele situaţii: un ecobonus de 750 de lei pentru cei care decid să caseze o maşină care generează o cantitată de emisii de dioxid de carbon mai mică de 100 de grame pe kilometru şi un bonus de 1.500 de lei pentru situaţia în care populaţia optează pentru un autovehicul nou cu un sistem de propulsie hibrid”, a spus ministrul Mediului.

Cristina Paşca Palmer a mai precizat că dacă sunt respectate ambele criterii, un cetăţean beneficiază de ambele eco-bonusuri şi costul maşinii noi va scădea cu aproximativ 9.000 de lei, bani decontaţi din bugetul de Mediu.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide