Cum să transporți trei fotolii din piele cu un Mercedes

Autor: ProMotor 07 nov. 2019 Știri auto

Polițiștii din Scoția au tras pe dreapta un șofer care se chinuia să transport trei fotolii din piele cu un Mercedes. Fără îndoială, mânat în luptă de tradiționala parcimonie scoțiană, acesta nu a dorit să apeleze la un serviciu profesional de transport.

Șoferul s-a folosit de întreaga sa ingeniozitate pentru a reuși să înghesuie în portbagaj, dar și pe capota mașinii, cele trei piese de mobilier. Polițiștii scoțieni au fost uimiți, iar dovadă stă postarea acestora pe Twitter: „Ofițerii de la poliția rutieră din Glasgow au oprit această mașină din cauza încărcăturii sale. Șoferul a fost avertizat pentru încălcarea legislației privind încărcătura și alte contravenții și i-au fost date sfaturi competente pentru transportul canapelelor pe viitor”

Răspunsul internauților a fost unul pe măsură. „Nu știam că Mercedes a făcut un sedan cu opt locuri”, a spus unul. Altul a concluzionat „Credeam că le-am văzut pe toate…”, în timp ce un al treilea, care a fost martor la scenă, a fost și mai uimit: „Am trecut pe lângă această mașină la stop și era cât pe ce să fac accident în timp ce mă holbam la ea”.

Oricât de neobișnuit ar părea, astfel de cazuri nu sunt deloc rare în Marea Britanie. Un alt șofer a fost oprit de poliție în Essex, pentru că transporta nu fotolii din piele, ci un pat de două persoane cu un cabriolet Seria 1.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide