Vânzarea și înmatricularea mașinii se vor putea face de pe telefonul mobil. Aplicația, gestionată de MAI

Autor: Radu Țuțulan 20 mart. 2024 Știri auto
Vânzarea și înmatricularea mașinii se vor putea face de pe telefonul mobil. Aplicația, gestionată de MAI

Președintele României a promulgat legea prin care vânzarea și înmatricularea unui vehicul se vor putea face de pe telefonul mobil, prin intermediul unei aplicații online gestionate de Ministerul de Interne (MAI).

Klaus Iohannis, președintele României, validat Ordonanța de Urgență a Guvernului 38/2023.

Documentul aduce o serie de modificări și completări în ceea ce privește serviciile publice electronice de înmatriculare auto.

Vânzarea și înmatricularea mașinii se vor putea face de pe telefonul mobil

Actul normativ adoptat de Parlament și promulgat de Președinte creează cadrul legal pentru dezvoltarea unei aplicații care să permită cetățenilor efectuarea unor operațiuni de pe propriul telefon sau calculator.

Prin intermediul aplicației, cetățenii vor putea să:

  • înmatriculeze un vehicul
  • transcrie dreptul de proprietate
  • radieze un vehicul.

Astfel, oamenii nu vor mai fi obligați să se deplaseze la sediul serviciilor de înmatriculare.

Aplicația va fi gestionată de MAI

Aplicaţia va fi gestionată de Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI) din MAI.

Aceasta va permite cetăţenilor să introducă un set minim de date necesare identificării vehiculului şi, după caz, eventuale înscrisuri în formă electronică, scrie news.ro.

Practic, cetățenii vor putea încărca în aplicație documente necesare operaţiunilor de înmatriculare, transcriere a dreptului de proprietate, radiere din circulaţie şi declarare sau radiere din evidenţele fiscale.

Cum se face înmatricularea unui vehicul în prezent

Înmatricularea unui vehicul se face în baza datelor de identificare ale acestuia și ale proprietarului. Dacă are toate actele în regulă, îi va fi eliberat un certificat de înmatriculare și plăcuțe de înmatriculare pentru vehicul.

Codul rutier stabilește că proprietarii de vehicule sunt obligați să înscrie oficial mașina, la Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) înainte de a o pune în circulație.

În cazul mașinilor noi, e suficient să prezinți autorităților o serie de acte ale mașinii și ale proprietarului. Dar, pentru a înmatricula o mașină la mâna a doua, din import, trebuie să mergi cu ea și la RAR (Registrul Autor Român). Aici se va verifica istoricul și toate datele de identificare ale mașinii. Astfel, se va constata dacă are componente neomologate sau dacă seriile din cartea mașinii corespund cu cele de pe motor, șasiu și caroserie.

Acte necesare pentru înmatricularea auto

Pentru a înmatricula o mașină cumpărată din România sau dintr-un alt stat UE, trebuie depuse la DGPCI următoarele documente:

  • cerere de înmatriculare;
  • dovada înregistrării la Fisc;
  • cartea de identitate a vehiculului (original și copie);
  • documentul care atestă dreptul de proprietate (contract, moștenire, donație, etc.);
  • actul de identitate al solicitantului (original și copie);
  • dovada efectuării inspecției tehnice periodice (cu excepția autovehiculelor noi);
  • copie după asigurarea RCA;
  • dovada plații contravalorii certificatului de înmatriculare;
  • dovada plații contravalorii plăcuțelor cu numărul de înmatriculare;
  • certificatul de autenticitate al vehiculului (cu excepția vehiculelor noi, a autovehiculelor destinate competițiilor sportive și a vehiculelor istorice);
  • documentele de înmatriculare eliberate de autoritățile străine și plăcuțele cu numărul de înmatriculare (dacă mașina e înmatriculată în alt stat UE);

În cazul mașinilor cumpărate din afara UE, pe lângă documentele din lista de mai sus, cel ce dorește înmatricularea mașinii trebuie să prezinte și dovada efectuării formalităților vamale.

Dacă folosiți automobilul în sistem leasing, trebuie să prezentați extrasul din contractul de leasing care conține părțile, obiectul, dar și durata contractului, datele de identificare ale vehiculului și semnăturile părților (copie și original).

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide