Infiniti EX35

Peste puţin timp, Infiniti va fi importat oficial in România, unde se vor aduce pentru început trei dintre modelele prezentate în premieră la Salonul de la Geneva: G37, noul FX37 şi EX37.

Infiniti EX35 Infiniti EX35
Înainte ca Auto Italia să deschidă primul showroom Infiniti în Bucureşti, revista ProMotor a reuşit să testeze crossoverul EX35, în fapt varianta americană, dotată cu motor V6 de 3,5 litri şi 306 cai-putere. Deşi dispune de tracţiune integrală şi de un aspect ce aminteşte de FX, fratele mai mare, EX este doar un fel de break supraînălţat, o maşină care se şi comportă asemenea sedanului G35, pe platforma căruia a fost construită.

Sub capota foarte lungă a lui EX35 se află montat binecunoscutul motor V6 de 3,5 litri, un propulsor pe care Nissan şi Infiniti l-au pus pentru început pe sportiva 350Z, iar apoi pe mai toate modelele din cele două game. Cu 306 cai-putere, este o plăcere să calci pedala şi să mişti acul turometrului pînă spre 6.800 de rotaţii pe minut pentru a simţi toată această putere dezlănţuită.

Acceleraţia este destul de rapidă, 6,8 secunde de la 0 la 100 de kilometri pe oră, cifră mai mult decît rezonabilă pentru o astfel de maşină. Cuplul maxim, de 344 Nm, este disponibil la 4.800 de rotatii pe minut.
Cu un motor V6, nu te aştepţi ca EX35 să aibă un consum prea economic.

În testul nostru, în care am petrecut o zi prin Bucureşti şi o alta pe drum pînă la Sighişoara şi retur, am obţinut 15 litri la sută, cifră care i-ar speria pe mulţi, nu însă şi pe clientul de Infiniti, care, pentru a avea maşina, îşi poate permite să plătească peste 50 de mii de euro.

Transmisia este automată cu 5 viteze, iar urcarea în trepte se face destul de repede. Pentru a profita însă din plin de motorul V6, chiar şi cei de la Infiniti recomandă trecerea în modul manual. Sistemul de tracţiune integrală livrează cuplul în proporţii egale: 50% pe faţă şi 50% pe spate.

Pentru că e considerată o maşină premium, EX are o sumedenie de dotări în materie de confort care te fac să te simţi regeşte la volan. Sistem Audio este BOSE Premium cu 11 difuzoare, 2 subwoofere, magazie 6 CD şi interfaţă iPOD. Ai şi Bluetooth, climatizare automată pe 2 zone, scaune cu încălzire şi memorie, plus sistem de navigaţie cu hard disk de 10 Giga.

Din păcate, fiind o versiune americană, navigaţia nu funcţionează, iar radioul prinde doar posturile FM impare. De exemplu, ProFM, care emite pe 102,8 FM, nu poate fi ascultat într-un EX. Pentru a atenua aceste neplăceri, maşina a mai fost dotată cu o cameră pentru mersul cu spatele şi cu un sistem de pornire keyless go, care-ţi permite să dai drumul motorului printr-o simplă apăsare a butonului de start, fără să mai scoţi cheia din buzunar.

Dacă la interior confortul este desăvîrşit, iar spaţiul interior – atît în faţă, cît şi în spate – le este suficient unor persoane înalte de 1,80 m, portbagajul nu este la fel de spaţios, fiind cam de două ori mai mic decît la un BMW X3, de exemplu.

În concluzie, EX35 nu este doar un simplu crossover. Pe şosea se comportă ca o berlină de lux, iar în offroad nu va ieşi decît, Doamne fereşte, în caz de accident. Beneficiind de un motor cu un pedigree de rasă, această maşină testată în versiunea de top nu este pentru familiştii cu unul sau doi copii. E cel mult pentru cupluri cu un statut social bine definit, care-şi pot permite să plătească o sumă deloc mică: 51.400 de euro, cu tot cu TVA.

Din momentul în care va fi importat oficial în România, EX va fi disponibil şi în versiunea EX37, cu un motor de 310 cai-putere & 350 Nm şi o cutie automată cu şapte trepte, mult mai modernă şi mai adaptată publicului european.
Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.