1.000.000 de Nissan Qashqai

Autor: Baltateanu Dragos 28 iun. 2011 Știri auto

Personalul uzinei Nissan din Sunderland sărbătoreşte
astăzi fabricarea modelului Nissan QASHQAI cu numărul un milion,
una dintre cele mai bine vândute maşini construite în Marea
Britanie.

Exemplarul cu numărul un milion a ieşit de pe linia de producţie
după patru ani, şase luni şi 23 de zile de la data începerii
producţiei, 5 decembrie 2006. Niciun alt model construit în Marea
Britanie nu a atins acest prag într-un interval atât de scurt.
Exemplarul, un QASHQAI TEKNA diesel 2.0 litri de culoare argintie,
va fi expus la Arena O2 din Londra şi va fi luat acasă de un
câştigător norocos.

Recordul de astăzi vine la doar două săptămâni după anunţul
Preşedintelui şi Directorului executiv al Nissan Motor Co., Carlos
Ghosn, care a afirmat, în timpul unei întâlniri cu Prim-ministrul
David Cameron, că următoarea versiune QASHQAI va fi concepută,
proiectată şi construită în Marea Britanie. Astfel, investiţiile
totale ale Nissan în Marea Britanie pentru modelul QASHQAI vor
depăşi 422 milioane £.

Nissan QASHQAI este de departe autovehiculul cu cel mai mare
număr de unităţi produse în Marea Britanie. Prin producţia
următoarelor modele QASHQAI în Marea Britanie, 6.000 de persoane
îşi vor păstra locul de muncă la Nissan şi în lanţul de distribuţie
din Marea Britanie.

Qashqai este un model bine vândut în întreaga Europă

Dl. Kevin Fitzpatrick, Vicepreşedinte al departamentului de
producţie al Nissan din Marea Britanie, a declarat: „Nissan QASHQAI
a reprezentat un succes fenomenal încă de la începutul producţiei,
în urmă cu patru ani şi jumătate. QASHQAI a fost un adevărat
crossover inovator, iar faptul că am produs un milion de unităţi
într-un timp atât de scurt este o reuşită fantastică, nu doar
pentru personalul uzinei din Sunderland, dar şi pentru proiectanţii
şi inginerii care au dezvoltat o maşină atât de populară şi pentru
reţeaua noastră de distribuţie, care a contribuit la generarea unei
cereri atât de ridicate.”

Ministrul britanic al comerţului, dl. Mark Prisk, a afirmat:
„QASHQAI reprezintă o poveste de succes atât pentru Nissan, cât şi
pentru Marea Britanie. Cu ocazia ieşirii modelului cu numărul un
milion din fabrică, personalul angajat din Sunderland, Cranfield şi
Paddington ar trebui să se simtă mândru de popularitatea acestei
maşini. Vestea cea bună este că vor putea să-şi continue munca de
succes, după anunţul că Marea Britanie a fost aleasă ca locul de
concepere, proiectare şi construire a noului model QASHQAI.”

Dl. Paul Everitt, Director executiv al Society of Motor
Manufacturers and Traders (Societatea constructorilor şi
comercianţilor auto), a declarat: „În Marea Britanie sunt
localizate câteva dintre cele mai productive unităţi de fabricare a
autovehiculelor din lume, care produc maşini livrate pe întreg
globul. Puncte de referinţă precum anunţul de astăzi al Nissan
subliniază acest lucru, demonstrând importanţa producţiei în
economia noastră şi contribuţia acesteia la o redresare bazată pe
exporturi.”

Construit pe prima linie de producţie a uzinei Nissan din
Sunderland, QASHQAI este unul dintre produsele Nissan cu cel mai
mare succes până în prezent. Un al treilea schimb de lucru a fost
lansat pe prima linie de producţie în iunie 2008 pentru a face faţă
cererii pentru modelele QASHQAI, astfel încât producţia se
desfăşura timp de 24 ore pe zi în uzină. Această măsură a fost
anulată în ianuarie 2009 ca răspuns la criza financiară globală,
apoi reintrodusă în mai 2010, uzina funcţionând de atunci cu
program complet, pentru a satisface cererea clienţilor.

În medie, în uzină sunt produse 1.200 de unităţi QASHQAI
pe zi sau câte una pe minut pe perioada în care linia de producţie
este în funcţiune. Peste 80% din producţia de modele QASHQAI este
exportată pe 97 pieţe de pe glob din portul Tyne.

QASHQAI este consacrat ca unul dintre cele mai bine vândute
autovehicule din Marea Britanie (în primele zece) şi a ocupat locul
patru în clasamentul celor mai bine vândute modele din segmentul C
din Europa în anul financiar 2010. Pieţele cu numărul cel mai mare
de vânzări au fost: Marea Britanie, Italia, Germania, Spania şi
Franţa. Printre numeroasele distincţii primite de QASHQAI se numără
clasările excelente, timp de patru ani consecutivi, în studiul de
fiabilitate al organizaţiei ADAC din Germania, care efectuează unul
dintre cele mai exigente studii de calitate din Europa.

Uzina Nissan din Sunderland produce, de asemenea, modelul
mini-MPV Note şi crossover-ul compact Juke pe linia a doua de
producţie. Uzina va produce începând din anul 2013 modelul 100%
electric Nissan LEAF.

Două alte modele au depăşit anterior pragul de un milion de
unităţi produse în uzina Nissan din Sunderland – Nissan Micra (2,3
milioane de unităţi produse în perioada 1992-2010) şi Nissan
Primera (1,4 milioane unităţi produse în perioada 1990-2007).

Detalii privind concursul în urma căruia va fi acordat drept
premiu autovehiculul QASHQAI cu numărul un milion vor fi anunţate
curând.

Un milion de Nissan Qashqai produse în Marea Britanie

DESPRE QASHQAI

  • Fiecare QASHQAI utilizează 300 kg de oţel; cele 300.000.000 kg
    de oţel utilizate la fabricarea a un milion de maşini sunt
    echivalente cu cantitatea de oţel profilat estimată a fi fost
    utilizată pentru construirea instalaţiilor pentru Olimpiada din
    2012 organizată de Marea Britanie.

  • În medie, de pe linia de producţie a uzinei din Sunderland iese
    câte un QASHQAI pe minut. Din fericire, aceasta coincide cu rata
    natalităţii din Marea Britanie.

  • Dacă ar fi parcate una după cealaltă în linie dreaptă, un
    milion de maşini QASHQAI ar măsura peste 4.000 de km. Aceasta
    coincide cu lungimea totală aproximativă a coastei Marii Britanii.

  • Fiecare autovehicul conţinând 31 de panouri externe, înseamnă
    că au fost fabricate 31 de milioane de panouri, adică exact câte o
    piesă din caroseria QASHQAI pentru fiecare din cele 31 de milioane
    de maşini înmatriculate de pe şoselele Marii Britanii.

  • Autovehiculul cu numărul cinci milioane produs în uzina din
    Sunderland a fost un QASHQAI. Acesta se află în bună companie:
    autovehiculul cu numărul cinci milioane produs în fosta uzină
    British Leyland din Longbridge a fost un Rover 75 şi autovehiculul
    cu numărul cinci milioane construit în uzina Ford din Halewood a
    fost un Escort.

  • Prima maşină din istorie produsă în Marea Britanie care a
    depăşit numărul total de unităţi produse de 1 milion a fost Morris
    Minor. Acest lucru se întâmpla în urmă cu 50 de ani, în ianuarie
    1961, la doar 12 ani după introducerea pe piaţă. QASHQAI a reuşit
    acelaşi eveniment într-un interval cu mult sub jumătate din cel al
    predecesorului său.

  • Pe lângă culori, există 7.863 de combinaţii de modele de
    motoare şi finisaje disponibile pentru QASHQAI – cu puţin mai multe
    decât cele 7.500 de varietăţi diferite de mere de pe glob, din care
    un număr uimitor de 2.000 de varietăţi cresc în Marea Britanie.

  • Rândunica arctică zboară o distanţă incredibilă de aproximativ
    80.000 de km în călătoria dintre poli în fiecare an. Aceasta
    reprezintă migraţia pe cea mai lungă distanţă a oricărei fiinţe de
    pe Pământ şi aceeaşi lungime – aproximativ 81.000 de km, mai precis
    – de izolant utilizat pentru impermeabilizarea a 1 milion de
    autovehicule QASHQAI.

  • Câte autovehicule QASHQAI cumpără cicliştii descurajaţi din
    Marea Britanie? La urma urmelor, în timp ce 1.200 de unităţi sunt
    construite zilnic în Sunderland, 1.200 de biciclete sunt furate în
    întreaga ţară…


DESPRE NISSAN IN MAREA BRITANIE

  • Uzina Nissan din Sunderland a fost înfiinţată în 1984, iar
    producţia a început în 1986

  • Suma totală a investiţiilor efectuate şi anunţate de atunci
    este de 3,3 miliarde £

  • Numărul total de unităţi produse din 1986 este de peste şase
    milioane

  • În 2010, 81% din unităţile produse au fost exportate în 97 de
    pieţe la nivel internaţional

  • Uzina din Sunderland are în prezent aproximativ 5.000 de
    angajaţi

  • Centrul de proiectare al Nissan din Europa este situat în
    Paddington, Londra şi are aproximativ 40 de angajaţi

  • Centrul tehnic al Nissan din Europa este situat în Cranfield,
    Bedfordshire şi are aproximativ 500 de angajaţi


Numărul total de unităţi QASHQAI produse anual la uzina
din Marea Britanie:

2006 3.799

2007 179.598

2008 224.989

2009 198.841

2010 271.188

2011 122.865 (până la sfârşitul lunii mai)

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide