Cum să eviţi un road rage. Ca să nu ajungi la spital / poliţie în loc să ajungi acasă

Agresivitatea la volan tinde să devină ...

Cum să eviţi un road rage. Ca să nu ajungi la spital / poliţie în loc să ajungi acasă Cum să eviţi un road rage. Ca să nu ajungi la spital / poliţie în loc să ajungi acasă

Agresivitatea la volan tinde să devină un fenomen de amploare. Agolomeraţia şi lipsa locurilor de parcare fac ca nervii şoferilor să fie întinşi la maximum. Nu de puţine ori de la un biet claxon, au ajuns ca lucrurile să degenereze şi să se ajungă la un scandal uriaş. În ritmul ăsta o să ajungem să luam calmante înainte să ne urcăm în maşină.

Chiar zilele trecute a fost un caz în care un pieton a luat bătaie de la doi bărbaţi pentru că i-a atras atenţia unuia dintre ei că nu i-ar fi acordat prioritate copilului care voia să traverseze pe trecere. Copilul a traversat cu bine în final, însă tatăl a vrut să-l pună la punct pe şofer, s-a apropiat de maşină şi a încercat să-i explice ceva bărbatului dinăuntru, iar în câteva secunde a început bătaia. Şi de aici reiese prima regulă:

1. Ca pieton, nu atinge maşina celui despre care crezi că a încălcat vreo regulă. NICIODATĂ!

Gestul poate fi extrem de enervant (ofeniv) pentru cel dinăuntru, şi chiar nu poţi şti cine iese la tine. Da, pe momenet e greu să te abţii, pentru că ai senzaţia că ai dreptate, dar, din ultimele noastre verificări dreptatea o fac poliţiştii. Aşa că încearcă să te calmezi, mai ales dacă nimeni nu a fost rănit. 

2. Cel mai deştept cedează

Dacă există un conflict minor apărut dintr-un claxonat aiurea, sau alt gest nepotrivit din care nu au existat urmări, nu înseamnă că trebuie să reacţionezi. Încearcă să te îndepărtezi de problemă şi lasă-l pe celălalt şofer să plece. Chiar dacă te simţi nedrepţit, nu strică să aplici proverbul „Cel mai deştept cedează”. La sfârşitul zilei îţi vei mulţumi singur. 

3. Este cineva agresiv cu tine

Dacă da, încearcă să nu ai contact vizual cu el şi nu reacţiona vizibil. Încercă să nu te gândeşti prea mult la asta, astfel încât incidentul să te afecteze ulterior.

4. Nu poţi să scapi de nebun

Dacă cealaltă parte este atât de agresivă faţă de tine şi te temi pentru siguranţa ta, sună la poliţie.

5. Nebunul coboară şi vine spre tine

Dacă poţi, ia în considerare să te îndepărtezi cu maşina din acel loc. Dar nu te grăbi ca în filmele de acţiune, şi ai grijă să nu loveşti alte maşini. 

6. Filmează scena cu telefonul

Dacă eşti cu cineva în maşină pune persoana respectivă să filmeze întamplarea cu telefonul. Acest lucru te va ajuta în ceea ce priveşte probele, dacă este cazul. Nu uita să prinzi şi numărul de înmatriculare al celuilalt vehicul implicat.

7. Blochează uşa

Nu uita să blochezi uşile, şi nu deschide complet geamurile. 

8. Recunoaşte-ţi vina

Dacă ai fost de vină, recunoaşteţi-o şi cereţi-mi scuze. Ar putea fi suficient pentru a rezolva rapid situaţia.