Modelul care a bătut mărcile germane fără discuţii (galerie foto salon)

Vreme perfectă pentru maşina asta

Modelul care a bătut mărcile germane fără discuţii (galerie foto salon) Modelul care a bătut mărcile germane fără discuţii (galerie foto salon)

UPDATE 23.03.2018 Maşina anului 2018 a fost expusă azi prima oară, oficial, în România, la Salonul Internaţional Auto Bucureşti. Vă reamintim că 16 mari mărci nu participă, însă Volvo este una dintre puţinele mărci premium care s-a înscris la participare cu mai multe modele. De mâine puteţi merge liniştiţi să vedeţi şi Volvo XC40, marele câştigător Car Of The Year, dar şi primul Rolls Royce expus vreodată oficial în România la un salon şi noul Touareg lansat azi la Beijing şi în România. Salonul e deschis până pe 1 aprilie şi nu e nicio păcăleală. 

 

Galerie foto cu maşina anului 2018, Volvo XC40

 

Cel mai cunoscut concurs, Car Of The Year pentru europeni, are pentru noi maşina anului 2018. În juriu sunt jurnalişti şi specialişti de la diverse entităţi europene, iar numărul lor e proporţional cu puterea de cumpărare a pieţei pe care o reprezintă. E ca la Champions League, unde din Spania, Germania, Anglia, Franţa, ai câte 3-4 echipe de pe primele 3-4 locuri, iar din România ... 0. Am avut şi noi într-o perioadă când vindeam mai mult de 130.000 de maşini într-un an. Acum, aia e.

 

Oamenii ăştia dau nişte punctaje maşinilor în funcţie de mai multe variabile, dar nu înainite să fie alese în concurs după criterii de eligibilitate - să fie generaţii complet noi, nu facelift-uri sau cu motorizări sau transmisii noi (trenuri de rulare dacă vă place cum sună expresia asta). Trebuie să se vândă pe cel puţin 5 pieţe europene în momentul calificării şi să aibă 12 luni de când s-au înscris în cursa pentru premiul COTY.

 

Mai departe intră în finală numai 7 maşini şi câştigă superbul Volvo XC40. Anul acesta. El a fost marele câştigător. Celelalte 6 modele din finală au fost Alfa Stelvio, Audi A8, BMW Seria 5, Citroen C3 Aircross, Kia Stinger, Seat Ibiza şi atât. SUV-ul compact Volvo XC40 a fost anunţat maşina anului ieri, în preziua Salonului Internaţional de la Geneva. Are un scor de 325 de puncte şi 24 de oameni din juriu l-au ales primul. Pe locul doi a fost Seat Ibiza, iar pe trei a ieşit BMW Seria 5. Maşina anului 2017 a fost Peugeot 3008.

 

 

Autor Alexandru Banu