Prima reclamă Nissan Juke

Nissan Juke este, fără îndoială, cel mai nonconformist model de serie care a apărut în ultima vreme şi la fel este şi prima reclamă, în care nu se sfieşte să îşi ironizeze fratele Nissan Qashqai.

Nissan Juke devine din ce în ce mai simpatic, pentru că sedistanţează prin nonconformism de orice alt model existent. Deasemenea, campania de promovare din Spania este cât sepoate de atipică, lăsând impresia că este binecunoscutul spot allui Nissan Qashqai, când de fapt este o uşoară satiră laSUV-ul urban, care nu mai este aşa de urban dintr-o dată. Având învedere faptul că nimeni nu a mai avut o astfel de abordare pânăacum şi costurile sunt minime, putem spune că această campanie estedeja un succes. Pentru cei care vă întrebaţi cum şi-au permis oastfel de extravaganţă cei de la Nissan, aflaţi că această campaniese numeşte "Los hermanos pequeños son descarados", adică "Fraţiimai mici sunt îndrăzneţi".