Reglementări europene

Potrivit unei propuneri din partea unui parlamentar european ar trebui interzise maşinile ce sunt capabile de o viteză mai mai mare de 161 km/h.

Reglementări europene Reglementări europene

Omul responsabil pentru această iniţiativa parlamentară este Chris Davies, un membru Liberal Democrat din Partea de Nord-Vest a Angliei. Acesta a declarat că: “Între 1994 şi 2004 puterea maşinilor noi a crescut cu 28 de procente, făcându-le mai grele şi astfel mărind cantitatea de CO2 produsă, chiar dacă nici o ţară nu şi-a majorat limitele de viteză pentru a permite maşinilor să se folosească de puterea sporită”.

Raţionamentul iniţiatorului are mari lacune de logică şi putem începe direct cu creşterea greutătii. În realitate trendul a fost invers, motoarele mari şi grele au fost înlocuite de unele mai mici, mai eficiente, dotate eventual cu o turbină. În modul acesta puterea a crescut sau a rămas cel puţin la fel, în timp ce greutatea a scăzut. De asemenea un motor mai eficient înseamnă un consum mic, iar comparativ cu situaţia de acum 13 ani, în condiţiile unei rulări pe autostradă consumul a scăzut şi implicit emisiile de CO2 au fost reduse.

În realitate creşterea de greutate s-a realizat datorită sistemelor de siguranţă activă şi pasivă. Airbagurile, zonele de impact, ESPul, ABSul sau frânele mai mari au mărit greutatea maşinii însă au contribuit enorm la securitatea acesteia. Urmând raţionamentul parlamentarului englez, ar trebui interzise şi aceste sisteme de siguranţă pentru că prin greutatea lor măresc cantitatea de CO2 emisă. Chiar dacă o astfel de lege ar fi acceptată, UE trebuie să găsească o metodă eficientă de a diferenţia maşinile între cele care pot şi cele care nu pot sa depăşească 161 de km pe ora. Pentru ca producătorii pot folosi un limitator de viteză şi astfel toate modelele pot circula pe şosele iar probleme consumului datorat greutăţii tot nu ar fi rezolvată.