Dacă ai găsit un loc liber și parchezi, asigură-te că nu blochezi intrarea într-un bloc, curte sau garaj. Altfel, riști să rămâi și fără mașină și cu buzunarele goale, conform Codului Rutier 2026.
Blocarea accesului într-un garaj, într-o curte sau intrarea într-o scară de bloc este sancționată atât de Codul Rutier 2026, cât și de autoritățile locale.
Pe lângă amendă, cei care nu țin cont de regulile de parcare se pot trezi și cu mașina ridicată.
Staționarea în dreptul unei căi de acces este considerată parcare neregulamentară. Conform legii, accesul către o proprietate trebuie să rămână liber permanent. Nu contează dacă este vorba despre un garaj individual, o curte sau intrarea într-un bloc.
Sancțiunea pentru staționare neregulamentară este de 4 sau 5 puncte de amendă. În 2026, un punct de amendă valorează 202,5 lei. Asta înseamnă o sancțiune cuprinsă între 810 și 1.012,5 lei.
Problemele nu se opresc aici. Autoritățile pot dispune ridicarea autoturismului. Iar costurile administrative sunt separate de amendă.
De exemplu, în Sectorul 3 din București, pentru un autoturism de până în 5 tone, tarifele sunt:
Așadar, doar în prima zi, recuperarea mașinii ajunge la 1.000 de lei. Dacă întârzii, suma crește zilnic cu câte 80 de lei. Iar dacă vehiculul nu este revendicat, Primăria poate scoate mașina la licitație pentru a recupera creanțele acumulate.
Deci, dacă blochezi intrarea, riști atât o amendă de aproximativ 1.000 de lei, cât și plata unei suprataxe de minimum 1.000 de lei.
Dacă te trezești cu accesul blocat, și nu poți ieși din parcare sau din curte, probabil că primul impuls va fi să declanșezi alarma mașinii care te-a blocat. Dar, chiar dacă situația este frustrantă, legea nu îți permite să împingi, să tractezi sau să lovești un alt vehicul. Nici măcar ridicarea ștergătoarelor nu este legală.
Primul pas este să încerci să găsești proprietarul, dacă și-a lăsat numărul de telefon în geam. Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să apelezi Poliția Locală. După sesizare, un echipaj se va deplasa la fața locului și poate dispune ridicarea mașinii care te-a blocat.
Din păcate, poate dura zeci de minute sau chiar ore, însă este singura variantă legală.