O nouă generație de Mazda CX-30 ar putea debuta în următorii patru ani

Autor: Daniel Simion 19 aug. 2026 Știri auto
O nouă generație de Mazda CX-30 ar putea debuta în următorii patru ani

Mazda CX-30, unul dintre cele mai bine vândute modele ale producătorului japonez, va beneficia de o revizuire completă, dar aceasta va veni în viitorul îndepărtat.

Ziarul japonez Chugoku Shimbun, citat de publicația australiană Drive, titrează că o nouă generație a SUV-ului compact Mazda CX-30 se află în curs de dezvoltare. Aceasta va fi lansată după noul SUV de mari dimensiuni CX-5, alt model care este bine vândut în gama Mazda.

Citește AICI testul nostru din Spania cu noua generație de Mazda CX-5.

Noua Mazda CX-30 va fi lansată înainte de anul fiscal japonez 2030

Mazda lucrează la noua generație a modelului CX-30, care urmează să fie lansat „până în” anul fiscal japonez 2030. Acesta începe de la 1 aprilie 2029 și se întinde până pe 30 martie 2030. Este posibil ca acesta să ajungă pe piețe precum Australia abia mai târziu în 2029 sau undeva în 2030.

O lansare în 2029 sau 2030 ar oferi actualei generații de Mazda CX-30 o durată de viață de 10-11 ani, una dintre cele mai lungi dintre toate autoturismele Mazda, depășită doar de hatchback-ul urban Mazda 2 și de SUV-ul CX-3.

Citește AICI testul nostru cu Mazda CX-30.

Ce știm până acum despre viitoarea generație de Mazda CX-30?

Folosind modelul celui mai recent CX-5, următoarea generație de Mazda CX-30 ar urma să utilizeze o versiune actualizată a platformei actuale, posibil cu o caroserie mai mare pentru a răspunde criticilor privind spațiul îngust de pe scaunele din spate ale modelului actual.

Este probabil ca acesta să preia viitorul sistem hibrid dezvoltat intern, destinat modelului CX-5, care combină un nou motor pe benzină „SkyActiv-Z” de 2,5 litri cu o combinație încă necunoscută de motoare electrice și baterii. Opțiunile obișnuite, exclusiv pe benzină ar putea rămâne disponibile.

Un nou MX-5 este, de asemenea, în curs de dezvoltare, fiind așteptat în 2028 cu o versiune nehibridă de 2,5 litri a noului motor SkyActiv-Z, cel mai mare motor de serie montat vreodată pe iconicul roadster.

Citește și: Mazda MX-5 nu scapă de electrificare. Viitoarea generație va fi disponibilă cu motor electric, dar la o dată ulterioare

CX-30 este al doilea cel mai bine vândut model Mazda la nivel global, înregistrând 200.646 de vânzări în anul fiscal japonez 2025.


Sursa foto: ProMotor



Comentarii
Inchide