Primul BMW Seria 8 a ieşit de pe linia de fabricaţie - GALERIE FOTO

La începutul acestei săptămâni, primul BMW Seria 8 decapotabil a ieşit de pe linia de fabricaţie din Dingolfing (Germania). În aceeaşi fabrică se vor construi şi modele Seria 7 şi Seria 5, pe aceeaşi linie de asamblare.

Primul BMW Seria 8 a ieşit de pe linia de fabricaţie - GALERIE FOTO Primul BMW Seria 8 a ieşit de pe linia de fabricaţie - GALERIE FOTO

La începutul acestei săptămâni, primul BMW Seria 8 decapotabil a ieşit de pe linia de fabricaţie din Dingolfing (Germania). În aceeaşi fabrică se vor construi şi modele Seria 7 şi Seria 5, pe aceeaşi linie de asamblare.

Constructorul german a investit o sumă considerabilă în uzina din Dingolfing, aceasta fiind una dintre cele mai moderne din segmentul de lux.

Şoferul şi pasagerul din varianta decapotabilă a noului model BMW Seria 8 sunt protejaţi de intemperii de un soft-top textil cu mai multe straturi, care cântăreşte puţin şi are şi rolul de a izola habitaclul de zgomotele exterioare.

Standard va fi oferit un soft-top negru, însă acoperişul poate fi şi culoarea Anthracite Silver contra cost. Deschiderea sau închiderea acoperişului se face dintr-un buton şi durează 15 secunde.

Noul BMW Seria 8 va fi disponibil cu două motorizări când va fi lansat, în martie 2019: un propulsor V8 (M850i xDrive Convertible), cu un consum mixt de 10 litri, care livrează 530 de cai-putere şi un cuplu maxim de 750 Nm din tr-o cilindree de 4,4 litri.

Modelul BMW 840d xDrive Convertible oferă un consum combinat de 5,9-6,3 litri, iar şoferul va avea la dispoziţie 320 de cai-putere şi un cuplu maxim de 680 Nm, disponibili dintr-o cilindree de 3 litri.

Ambele motorizări îndeplinesc standardul de emisii Euro 6d TEMP, iar transmisia este de tip Steptronic cu 8 trepte, în timp ce tracţiunea este integrală, de tip xDrive.