Satul voluntarilor cu radare. „Nu mai prindeţi vitezomanii, poliţia nu mai face faţă”

Autor: Adrian Mihălţianu 03 dec. 2014 Știri auto
Satul voluntarilor cu radare. „Nu mai prindeţi vitezomanii, poliţia nu mai face faţă”

Locuitorii satului Ticknall din Marea Britanie s-au săturat de numărul mare de accidente cauzat de şoferii care treceau în viteză prin localitate şi au început un program în colaborare cu Poliţia rutieră, prin care şapte voluntari selecţionaţi dintre localnici au staţionat la şoseaua principală şi au utilizat radare mobile pentru a-i prinde pe vitezomani.

Reacţia poliţiei după doar câteva zile de muncă a voluntarilor nu a fost tocmai cea scontată. Mai precis, zelul voluntarilor i-a procopsit cu peste 200 de „vitezomani” detectaţi, majoritatea depăşind viteza legală doar cu puţin peste cele 6 mile pe oră permise peste viteza maximă din localitate (30 de mile pe oră, adică circa 48 de km/h). Cum poliţiştii trebuie să completeze nişte formulare stufoase pentru fiecare şofer prins în neregulă, şi cum aceştia oricum nu primesc decât o scrisoare cu avertisment la prima abatere, poliţia rutieră locală s-a văzut nevoită să-i roage pe voluntari să o lase mai moale, pentru a nu bloca activitatea poliţiei cu activităţi birocratice.

Bătrânei intransigenţi cu radar în mână. Tot ce-şi pot dori şoferii când traversează un sătuc de 1 km lungime

Voluntarii au anunţat că îşi vor continua, totuşi, activitatea, şi că este problema Poliţiei să găsească soluţiile necesare pentru a face faţă volumului mare de contravenienţi, cel puţin până când şoferii din zonă învaţă să traverseze la viteză mică localitatea.

Nu vrem să ştim cum ar fi aplicat un astfel de sistem în România, dar dacă ne aducem aminte de camerele radar instalate la un moment dat de primării, pentru a-şi suplimenta bugetele locale, parcă înţelegem şi frustrarea Poliţiei britanice… Uneori, excesul de zel mai mult strică.

Via: Telegraph

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide