17 iulie în istoria automobilistică

Autor: Andrei Cosmin Iordache acum 9 ani Știri

17 iulie 1920 – În această zi în Härnösand s-a
născut inginerul şi inventatorul suedez Nils Bohlin, omul care a
contribuit la îmbunătăţirea siguranţei la volan prin inventarea
centurii de siguranţă în trei puncte în 1959. Înainte de acel an,
centurile de siguranţă aveau o structură în doar două puncte şi
erau folosite numai de piloţi, dar fiindcă se prindeau peste
abdomen, în cazul accidentelor la viteze mari, produceau leziuni
interne foarte mari, nefiind o soluţie foarte bună.

În 1958 Bohlin,
fost inginer la Saab, divizia militară, acolo unde a inventat
scaunele ejectabile, a fost angajat la Volvo pentru a îmbunătăţi
măsurile de protecţie. Măsura a fost motivată de moartea unei rude
a CEO-ului Volvo, Gunnar Engelau, conducerea companiei
propunându-şi să reducă riscul accidentelor cu orice
preţ.

Prima masina cu centuri de siguranta

Preţul nu a fost
însă foarte mare, centura de siguranţă a fost o măsură ieftină
eficientă şi uşor de folosit. Soluţia tehnică propusă de Bohlin, cu
două benzi care se împreunează în dreptul şoldului drept (sau stâng
pentru pasageri din dreapta) a rămas în mare parte la fel până
astăzi. Prima maşină de serie pe care s-a introdus această soluţie
a fost Volvo PV544, urmând ca apoi să devină standardul în
industrie şi să fie adoptată de toţi constructorii fără excepţie.
Volvo apreciază că până în 2002, anul în care a murit Nils Bohlin,
centura de siguranţă a salvat peste 1 milion de vieţi din accidente
foarte grave.



Comentarii
Inchide