500 de autocare vor da peste cap circulaţia în Capitală miercuri şi joi

500 de autocare vor da peste cap circulaţia în Capitală miercuri şi joi

Autor: Gandul.info acum 1 an Știri

500 de autocare vor da peste cap circulaţia în Capitală miercuri şi joi, cu ocazia protestelor Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR). Totuşi, bucureştenii se pot considera norocoşi: transportatorii intenţionaseră iniţial un protest de TREI zile, la care să participe 1.000 de autocare, însă nu au obţinut la timp toate autorizaţiile.

Mitingul este aprobat între orele 9:00 şi 15:00, de Comisia de Ordine Publică de la Primăria Capitalei. ”Am mers cu o cerere de 1.000, dar ni s-au aprobat 500. Cred că vor veni cam 500 de persoane şi 500 de autobuze, cel puţin. Nu a fost timpul necesar, noi am depus joi cererea de miting, iar autorităţile de la Primăria Capitalei, de la Comisia de Ordine Publică, au primit-o vineri şi ne-au chemat astăzi (n.r. – luni)”, a explicat  Ion Comuşi, prim vicepreşedinte COTAR.

”Este un mesaj pe care îl transmitem mai mult doamnei premier. Poate nu a fost informată, noi asta ne dorim. Dorinţa noastră nu este să provocăm un disconfort cetăţenilor din Bucureşti sau să avem pierderi din această cauză. Ideea este că acest ordin creează o instabilitate totală şi foarte multe firme de transport privat vor intra în insolvenţă.”

În realitate, protestul este provocat de competiţia pentru acapararea pieţei naţionale a transporturilor. Membrii COTAR nu se înţeleg cu cei din Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în ciuda discuţiilor din Comisia pentru Dialog Social, privind liberalizarea transportului naţional de persoane. În timp ce UNTRR  ar dori ca autocarele transportatorilor internaţionali să poată prelua şi călători de pe traseele interjudeţene, COTAR se opune şi propune prelungirea pentru încă 4 ani a programului actual. Ministerul Transporturilor înclină să accepte propunerile UNTRR şi să elimine şi criteriul vechimii pe traseu la atribuirea contractelor, mai ales că UE va revizui regulamentele de transport existente, iar România va fi obligată să respecte noile standarde.

”Noi i-am cerut domnului ministru Şova un singur lucru: să scoată subpunctul de pe ordinea de zi şi să îl pună într-o dezbatere publică. S-o discutăm, după cum este şi normal şi să cădem de comun acord, nu cum este neapărat mai bine pentru noi, ci pentru cetăţean,” afirmă Ion Comuşi. Reprezentanţii COTAR susţin că orice modificare a regulamentelor de transport va destabiliza întregul domeniu – care în prezent ar fi ”organizat, sigur şi prestabilit” – şi ar prejudicia grav populaţia.

Într-un comunicat transmis în urmă cu câteva zile, transportatorii din COTAR precizau că mai cer să fie modificată Legea taximetriei, respectiv scoaterea sintagmelor în ”mod repetat” şi ”în mod permanent”, iar activitatea de închiriere de maşini cetăţenilor să treacă la Ministerul Transporturilor: ”Dorim ca activitatea de «rent a car» să fie trecută în administraţia ARR, pentru a exista o mai bună coordonare şi funcţionare a acesteia, eliminând astfel orice posibilitate de activitate neautorizată”, se menţionează în comunicatul COTAR.

Din punctul de vedere al membrilor asociaţiei, adevăratele probleme ale domeniului transporturilor sunt scumpirea carburanţilor cu peste 18% faţă de 2017, lipsa forţei de muncă, creşterile salariale impuse, lipsa infrastructurii, deprecierea monedei naţionale şi creşterea inflaţiei pentru serviciile de transport, cu aproape 2,6%.

”Acestea reprezintă, din punctul nostru de vedere, problemele reale ale societăţii, iar ministrul Transporturilor nu militează în niciun fel pentru soluţionarea lor,” se menţionează în comunicat. 

Membrii COTAR sunt federaţii şi asociaţii din rândul transportatorilor de persoane, transportatorilor în regim de taxi şi închiriere, precum şi ai şcolilor de conducători auto.

 



Comentarii
Cum a UMILIT-O Andreea Berecleanu pe Alessandra Stoicescu, după ce i-a luat locul la Antena 1! Reacție dură a fostei prezentatoare tv: 'Nici nu-mi doream sa-l primesc'
Cum a UMILIT-O Andreea Berecleanu pe Alessandra Stoicescu, după ce i-a luat locul la Antena 1! Reacție dură a fostei prezentatoare ...
FOTO. SCANDAL AMOROS! Natalia încinge doi milionari cunoscuți în România! Fotbalistul de top i-a furat-o cântărețului
FOTO. SCANDAL AMOROS! Natalia încinge doi milionari cunoscuți în România! Fotbalistul de top i-a furat-o cântărețului
Ce spune o fostă colega de la Antenă despre Andreea Berecleanu: “NU e jurnalistă / E obsedată de machiaj”! Scandal
Ce spune o fostă colega de la Antenă despre Andreea Berecleanu: “NU e jurnalistă / E obsedată de machiaj”! Scandal
A crezut că-i „face” pe nemți de două mașini Audi, în valoare de 158.000 euro. Ce a pățit românul escroc
A crezut că-i „face” pe nemți de două mașini Audi, în valoare de 158.000 euro. Ce a pățit românul escroc
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
Autopsia lui Michael Jackson, publicată la zece ani de la moartea artistului. Documentele conţin detalii şocante
Autopsia lui Michael Jackson, publicată la zece ani de la moartea artistului. Documentele conţin detalii şocante
Scandal la Românii au Talent! Oamenii sunt revoltați! Ce s-a întâmplat, după edișia de aseară
Scandal la Românii au Talent! Oamenii sunt revoltați! Ce s-a întâmplat, după edișia de aseară
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA''
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA''
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
ANUNȚUL MOMENTULUI! S-AU CĂSĂTORIT ÎN SECRET! Care a fost detaliul care i-a dat de gol! Am crezut că e mai simplu pentru public să înțeleagă relația dintre noi
ANUNȚUL MOMENTULUI! S-AU CĂSĂTORIT ÎN SECRET! Care a fost detaliul care i-a dat de gol! Am crezut că e mai simplu pentru ...
Inchide