Accident grav pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, după ce un şofer a greşit intrarea şi a încercat să întoarcă maşina – FOTO

Autor: Marius Vişan acum 12 luni Știri

Şase oameni au fost răniţi, vineri, într-un accident care a avut loc pe Autostrada Bucureşti – Piteşti. Principalul vinovat a fost un şofer care a circulat pe contrasens. Şoferul vinovat, în vârstă de 49 de ani, a ratat intrarea în Piteşti şi a făcut o manevra interzisă. Acesta a încercat să întoarcă şi a fost lovit de o altă maşină care venea din spate.

În fiecare autoturism se aflau câte trei persoane, cu vârste între 26 şi 63 de ani, iar cu toţii au avut nevoie de îngrijiri medicale. Bărbatul vinovat este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă, dar şi pentru că a întors neregulamentar, scrie Stirileprotv.ro

 



Comentarii
Inchide