Auditul Renault a scos la iveală cheltuieli de 11 milioane de euro puse sub semnul întrebării în mandatul lui Carlos Ghosn

Auditul Renault a scos la iveală cheltuieli de 11 milioane de euro puse sub semnul întrebării în mandatul lui Carlos Ghosn

Autor: ProMotor acum 6 luni Știri

Avocaţii lui Carlos Ghosn, fostul preşedinte al consiliului de administraţie Renault-Nissan, au criticat un audit efectuat de Renault care a identificat suma de 11 milioane de euro care ar fi fost folosită în alte scopuri în perioada în care Ghosn conducea alianţa franco-japoneză.

Avocaţii lui Ghosn spun că Renault a efectuat auditul fără să-i cerea nicio informaţie sau să-i ofere şansa să se apere lui Ghosn.

„Carlos Ghosn nu a avut, până astăzi, şansa să raspundă la niciuna dintre întrebările ridicate. Ghosn şi-a exprimat, în numeroase rânduri, dorinţa de oferi informaţii care să clarifice situaţia, dacă i se dă ocazia să facă acest lucru”, au anunţat avocaţii lui Carlos Ghosn.

Renault a anunţat la începutul lui iunie că a pornit un proces de recuperare a sumelor suspecte din perioada în care Carlos Ghosn se afla la conducere.

Auditul a fost stabilit împreună cu Nissan pentru a cerceta situaţia de la Renault-Nissan BV (RNBV), companie joint venture înregistrată în Olanda.

RNBV a intrat în atenţie după arestarea lui Ghosn în Japonia, pe 19 noiembrie, dar şi după ce autorităţile japneze l-au pus pe fostul executiv sub acuzare. Cheltuielile suspecte includ bilete de avion caoduri către organizaţii non-profit şi alte cheltuieli pentru Ghosn.

După ce Renault a anunţat concluziile auditului, Nissan a lansat un comunicat de presă în care sprijină rezultatul acestuia.

„Auditul a dezvăluit cheltuieli problematice care se întind pe durata a aproape 10 ani. Acesta variază, între cheltuieli pentru evenimente private, la cadouri, donaţii şi plăti efectuate din motive neclare sau neadecvate”, a anunţat Nissan. 

 



Comentarii
Inchide