Autorităţile cred că lipsa liniilor de demarcaţie a benzilor ar duce la creşterea siguranţei. E posibil?

Autor: Adrian Mihălţianu acum 6 ani Știri

Departamentul de transport al Londrei (TfL) a tras o concluzie de-a dreptul incredibilă în urma unui studiu realizat pe câteva şosele unde nu au mai fost vopsite dungile de demarcaţie dintre benzi.

Conform britanicilor, viteza medie de deplasare a maşinilor pe acele tronsoane a scăzut cu 4 mph (circa 6,5 km/h). Unul dintre motive ţine de încrederea pe care benzile de demarcaţie le-o dau şoferilor, în lipsa lor cei de la volan devenind mult mai precauţi, ba chiar ajungând să se teamă ca nu cumva maşina din sens contrar să intre pe contrasens.

Pe scurt, temerile pe care le insuflă şoferilor lipsa benzinlor de demarcaţie duc automat la scăderea vitezei şi la creşterea gradului de atenţie a celor de la volan, mai ales când ajung în dreptul altor maşini, de pe sensul contrar. Însă specialiştii britanici nu menţionează nimic despre stresul suplimentar pe care îl resimt şoferii, precum şi despre riscurile lipsei marcajelor în condiţii neprielnice de vizibilitate (noapte sau ceaţă).

Dacă n-ar exista banda de pe mijlocul drumului, unde ar mai sta poliţistul?…

 

Ca un avantaj conex, studiul relevă că nevopsirea benzilor de demarcaţie aduce şi o mică economie în bugetul primăriei. Ceea ce, din punctul nostru de vedere, seamănă cu un exces de… nesimţire.

Totuşi, şefii TfL au declarat că nu se pune problema ca, în urma acestui studiu, să se ia măsura de a se şterge benzile de demarcaţie din capitala britanică. Rămâne, însă, la latitudinea autorităţilor locale, din suburbii, dacă vor sau nu să aplice această măsură, în cazul în care traficul şi condiţiile din zonă ar justifica decizia.

Păi dacă tot facem economii prin nevopsirea benzilor de demarcaţie, hai să nu mai asfaltăm, să nu mai cheltuim degeaba!

 

Noi credem că studiul britanicilor e tras de păr şi sperăm că nu le va da idei autorităţilor de la noi. E suficient să căutaţi pe youtube ”dashcam” pentru a înţelege de ce dungile de demarcaţie sunt necesare…

Aşadar, voi ce credeţi:

AR FI BENEFICĂ PENTRU SIGURANŢA RUTIERĂ ŞTERGEREA BENZILOR DE DEMARCAŢIE?



Comentarii
Inchide