BMW Group susţine victimele din Japonia cu 1 milion Euro

După ce majoritatea constructorilor auto din Japonia au anunţat că vor ajuta victimele cutremurului acum a venit şi rândul europenilor. BMW donează 1 milion Euro către două societăţi umanitare din Japonia.

BMW Group susţine victimele din Japonia cu 1 milion Euro BMW Group susţine victimele din Japonia cu 1 milion Euro

BMW Group îşi arată solidaritatea cu victimele catastrofelor naturale din Japonia. Compania pune la dispoziţie 1 milion de Euro, sumă care va fi împărţită în mod egal între două organizaţii umanitare: "Save the Children" şi "Crucea Roşie Japonia". Această suma va fi folosită atât pentru ajutorul imediat, cât şi pentru susţinerea reconstrucţiei pe termen mediu. De asemenea, angajaţii companiei au posibilitatea să contribuie la donaţiile către cele două organizaţii.

"Suntem cu toţii afectaţi de suferinţa incredibilă cauzată de această catastrofă," a declarat Dr. Norbert Reithofer, Preşedinte al Consiliului Director BMW AG. "Gândurile noastre sunt alături de poporul japonez."

BMW Group a rechemat deja cei 50 de angajaţi germani din Japonia. De asemenea, compania îi susţine cei 800 de angajaţi locali cu acţiuni concrete. În Japonia, a 7-a piaţă ca importanţă pentru BMW, compania este prezentă cu un importator propriu de mai bine de 30 de ani.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.