Cel mai vândut 4x4 din Austria în ianuarie 2011 este Dacia Duster

Deşi Dacia Duster nu înregistrează volume foarte mari de vânzări în Austria, luna ianuarie 2011 i-a adus SUV-ului românesc titulatura de cel mai vândut 4x4, devansând VW Tiguan şi BMW X1.

Cel mai vândut 4x4 din Austria în ianuarie 2011 este Dacia Duster Cel mai vândut 4x4 din Austria în ianuarie 2011 este Dacia Duster

Veste bună pentru fanii maşinilor Dacia, dar care probabil îi va lăsa mască pe filogermani: în Austria, o ţară mai "germanică" chiar decât Germania, cel mai vândut SUV în luna ianuarie 2011 a devenit Dacia Duster.

  1. Dacia Duster - 328
  2. VW Tiguan - 327
  3. BMW X1 - 319
  4. Hyundai ix35 - 258
  5. BMW X3 - 225
  6. Kia Sportage - 200
  7. Skoda Yeti - 165
  8. Ford Kuga - 163
  9. Volvo XC60 - 151
  10. Audi Q5 - 136

Modelul românesc a fost cumpărat de 328 de clienţi, devansând Volkswagen Tiguan (327 de unităţi vândute) şi BMW X1 (319 unităţi vândute). Dacă e să ne raportăm la TOP 10, Dacia Duster stă mult mai bine decât alte SUV-uri considerate mai accesibile, cum ar fi Skoda Yeti, KIA Sportage sau Hyundai ix35.

În realitate, Duster este devansat de "vărul" Nissan Qashqai, pe care, însă, austriecii îl consideră crossover şi nu îl "bagă în aceeaşi oală" cu SUV-ul românesc. Şi mai interesant este faptul că, printre cele mai vândute SUV-uri la austrieci regăsim modele mult mai scumpe decât Dacia Duster - deci este clar că politica de "preţuri scandalos de mici" adoptată de Dacia are succes chiar şi pe pieţele cu o putere de cumpărare serioasă.

Din păcate, celelalte modele Dacia sunt mult mai prost vândute în Austria, o ţară în care aproape toate segmentele sunt dominate de modele ale grupului Volkswagen.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.