Ceva este în neregulă în clipul cu Alonso pilotând pe Silversone, pe simulator [VIDEO]

Ceva este în neregulă în clipul cu Alonso pilotând pe Silversone, pe simulator [VIDEO]

Autor: Andrei Ştirbu acum 5 ani Știri

Recunosc, n-am mai urmărit Formula 1 de ceva vreme. Am fost, în schimb, la Formula E recent, şi ne-am ocupat timpii liberi creând glume despre lipsa de sunet de care suferă acestea („Cel mai puternic sunet este cel al pistolului de la start” / „Gentlemen, start your vacuums” etc.). Altfel, o experienţă care prefigurează viitorul, unul care nu va fi deloc pe cât de trist crezi tu acum că va fi.

Apoi am găsit clipul acesta, cu Fernando Alonso jucându-se pe simulator. Silverstone, monopost cu motor V6. Şi primul gând care mi-a răsărit în minte a fost „Dar de ce schimbă de parcă ar merge la consum? Lasă motorul să sune!!!”

Dar apoi, mi-am amintit că monoposturile actuale au V6 în loc de V8. Adică au 15.000 rpm în loc de 18.000 rpm. Şi nici măcar nu ajung în 15.000, ci pe la vreo 12.000, pentru că acum trebuie să ai grijă de fiabilitate şi de consum. Deci, practic, chiar se merge la consum. În cazul în care ai uitat deja cum suna ultima versiune a V8-ului (înainte de a fi înlocuit), iată aici o comparaţie. 

Acum, mai crede cineva că bâzâitul maşinilor de Formula E este trist…?



Comentarii
Inchide