Combustibili nepoluanţi produşi din aer şi apă – invenţie revoluţionară sau păcăleală?

Combustibili nepoluanţi produşi din aer şi apă – invenţie revoluţionară sau păcăleală?

Autor: Oraan Mărculescu acum 7 ani Știri

Firma britanică Air Fuel Synthesis are planuri ambiţioase, deşi a început relativ modest: în trei luni de zile a produs circa 5 litri de combustibil într-un laborator de cercetare, în care este pusă la punct o nouă tehnologie ecologică de producere a carburanţilor.

Mai exact, rafinăria viitorului extrage din aer dioxidul de carbon şi îl combină cu vapori de apă, iar apoi, în uma unui proces de distilare, electroliză şi sinteză, este obţinut un combustibil cu aceleaşi proprietăţi energetice precum benzina, dar care este lipsit de aditivii şi chimicalele nocive din actualii combustibili.

Pentru moment, tehnologia este ineficientă din punct de vedere al consumului de energie – pentru producerea unui litru de astfel de ”benzină verde” este necesar un consum foarte mare de curent electric. De asemenea, doar costul extragerii unei tone de CO2 din aer se ridică la peste 500 euro, aşa încât litrul de combustibil are un preţ final neviabil din punct de vedere comercial.

Însă până în 2015 şeful proiectului, Peter Harrison, speră să perfecteze tehnologia astfel încât laboratorul să producă o tonă de combustibil zilnic la un cost rezonabil pentru echipele din cursele auto de top, iar în termen de circa 10-15 ani să poată fi construite rafinării la scară industrială care să utilizeze această tehnologie şi care să producă benzină pentru utilizatorii obişnuiţi.

Get Adobe Flash player

Conform celor implicaţi în acest proiect, noua tehnologie de sinteză a aerului şi apei pentru producerea combustibililor destinaţi motoarelor cu ardere internă este un răspuns la evoluţia prea lentă a tehnologiei bateriilor. Pentru comunităţile care se vor baza în viitor foarte mult pe sursele regenerabile, cum ar fi energia solară, a vântului sau a valurilor, dar vor avea probleme cu stocarea energiei, noua tehnologie este un răspuns excelent.

Pentru moment, guvernul britanic pare foarte interesat de această tehnologie, care promite un mare avantaj: păstrarea aproape nemodificată a infrastructurii de transport şi alimentare, precum şi o presiune mult mai mică asupra constructorilor de maşini în ce priveşte tehnologia motoarelor cu ardere internă şi alinierea la normele din ce în ce mai drastice de poluare.

Voi ce părere aveţi:

ARE ŞANSE NOUA TEHNOLOGIE SĂ DEVINĂ REALITATE?



Comentarii
Cum a UMILIT-O Andreea Berecleanu pe Alessandra Stoicescu, după ce i-a luat locul la Antena 1! Reacție dură a fostei prezentatoare tv: 'Nici nu-mi doream sa-l primesc'
Cum a UMILIT-O Andreea Berecleanu pe Alessandra Stoicescu, după ce i-a luat locul la Antena 1! Reacție dură a fostei prezentatoare ...
FOTO. SCANDAL AMOROS! Natalia încinge doi milionari cunoscuți în România! Fotbalistul de top i-a furat-o cântărețului
FOTO. SCANDAL AMOROS! Natalia încinge doi milionari cunoscuți în România! Fotbalistul de top i-a furat-o cântărețului
Ce spune o fostă colega de la Antenă despre Andreea Berecleanu: “NU e jurnalistă / E obsedată de machiaj”! Scandal
Ce spune o fostă colega de la Antenă despre Andreea Berecleanu: “NU e jurnalistă / E obsedată de machiaj”! Scandal
A crezut că-i „face” pe nemți de două mașini Audi, în valoare de 158.000 euro. Ce a pățit românul escroc
A crezut că-i „face” pe nemți de două mașini Audi, în valoare de 158.000 euro. Ce a pățit românul escroc
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
Autopsia lui Michael Jackson, publicată la zece ani de la moartea artistului. Documentele conţin detalii şocante
Autopsia lui Michael Jackson, publicată la zece ani de la moartea artistului. Documentele conţin detalii şocante
Scandal la Românii au Talent! Oamenii sunt revoltați! Ce s-a întâmplat, după edișia de aseară
Scandal la Românii au Talent! Oamenii sunt revoltați! Ce s-a întâmplat, după edișia de aseară
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA''
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA''
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
ANUNȚUL MOMENTULUI! S-AU CĂSĂTORIT ÎN SECRET! Care a fost detaliul care i-a dat de gol! Am crezut că e mai simplu pentru public să înțeleagă relația dintre noi
ANUNȚUL MOMENTULUI! S-AU CĂSĂTORIT ÎN SECRET! Care a fost detaliul care i-a dat de gol! Am crezut că e mai simplu pentru ...
Inchide