Cu Viper Smart Start îţi controlezi maşina prin smartphone

Falcon Electronics a lansat pe piaţa românească noul sistem Viper Smart Start, prin care se poate porni şi controla maşina prin intermediul smartphone-ului. Probabil cel mai interesant gadget auto al acestui final de an în România.

Sistemul Viper Smart Start, premiat cu "BEST OF INNOVATIONS" la Consumer Electronics Show, este un device prin care se poate porni motorul pentru a încălzi maşina pe timp de iarnă şi a o răcori vara, astfel încât să te bucuri de temperatura dorită în orice anotimp.

Mai mult, sistemul localizează maşina prin receptorul GPS inclus, oferind utilizatorului posibilitatea de a şti oricând unde se află aceasta. La un simplu click, cu Smart Start încui şi descui uşile maşinii, armezi şi dezarmezi sistemul de securitate şi deschizi portbagajul, precum şi multe altele la care pariem că nici măcar nu te-ai gândit.

Viper Smart Start - sistemul de pornire de la distanta (5) de pe tare.ro

Tot ce trebuie făcut pentru a comanda maşina din telefon este să conectezi modulul Smart Start la sistemul de pornire a maşinii de la distanţă şi să descarci o aplicaţie pe Smartphone-ul tău. Viper Smart Start a generat un interes atât de mare, încât de la lansare şi până acum au fost descărcate peste 1 milion de aplicaţii necesare folosirii sistemului.

Viper Smart Start este compatibil cu sistemele de operare iOS, Android şi BlackBerry, iar pachetul Smart Start DSM250I include un modul cu GPS şi cartelă SIM, precum şi un abonament pentru 1 an de zile. Modelul este disponibil în toate magazinele Falcon Electronics şi pe www.store.falcon.ro

Viper Smart Start - sistemul de pornire de la distanta (3) de pe tare.ro

Cu ocazia conferinţei de presă, specialiştii Falcon Electronics au făcut şi o demonstraţie practică a acestui sistem pe o maşină, arătându-le celor prezenţi cât de facil este de utilizat Viper Smart Start prin interfaţa simplă şi intuitivă de pe ecranul smartphone-ului. În plus, sistemul are multe alte opţiuni, care merg de la localizarea maşinii pe hartă până la restrcţionarea vitezei sau accesului într-o anumită zonă.

În ce priveşte preţurile, modulul GPS şi cartela SIM au un preţ de pornire de 400 USD (fără TVA), iar sistemul Viper de pornire a motorului de la distanţă are un preţ de bază de 749 lei (cu TVA). Abonamentul în primul an este gratuit, ulterior având preţuri începând de la 10 USD/lună (fără TVA). Prin urmare, Viper Smart Start se dovedeşte un gadget de confort cu un preţ foarte atractiv şi cu multe facilităţi care vă vor face viaţa mai uşoară prin simplele comenzi de pe touchscreenul smartphone-ului personal.

Despre Viper şi Falcon Electronics

Viper este cel mai bine vândut sistem de securitate auto din România. Sistemul de securitate Viper a fost proiectat conform unor standarde tehnice şi de calitate foarte înalte, ceea ce a făcut ca Viper să devină sinonim cu siguranţa automobilului.

Sistemele Viper sunt produse de Directed Electronics, cea mai mare firmă producătoare de sisteme de protecţie pentru vehicule din lume. Aceasta este deţinătoare a peste 20 de patente în domeniul tehnologiei electronice de vârf şi a peste 50 de brevete de invenţii şi inovaţii, fiind certificată ISO9001.

În România, importatorul oficial al sistemelor de securitate Viper este Falcon Electronics, liderul pieţei româneşti în domeniul echipamentelor electronice pentru autovehicule. Cu peste 14 ani de experienţă în importul şi distribuţia de electronice auto, Falcon comercializează produse performante, aparţinând unor branduri de renume mondial.

Compania este importator oficial în România pentru sistemele de securitate Viper, detectoarele de radar Cobra, Whistler şi Beltronics, dispozitivele de navigaţie Navon, car kit-urile Bury şi sistemele de sonorizare Kicker. De asemenea, în portofoliul Falcon Electronics se găsesc echipamente multimedia şi audio marca Sony, precum şi staţii walkie-talkie şi CB radio produse de Cobra.

Viper Smart Start - sistemul de pornire de la distanta (1) de pe tare.ro

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.