DN 1V - Soluţia autorităţilor pentru aglomeraţia de pe Valea Prahovei

Autorităţile din Prahova au aprobat zilele trecute ca drumul judeţean ...

DN 1V - Soluţia autorităţilor pentru aglomeraţia de pe Valea Prahovei DN 1V - Soluţia autorităţilor pentru aglomeraţia de pe Valea Prahovei

 


 

Autorităţile din Prahova au aprobat zilele trecute ca drumul judeţean 102I să fie cedat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), proiectul de amenajare urmând să rezolve într-un fel aglomeraţia de pe DN1. Astfel, compania de stat urmează să transforme acest drum judeţean în drum naţional ce va fi botezat DN 1V, informează Digi24.ro.

Proiectul prezintă însă şi câteva probleme, deoarece la ieşirea din Câmpina drumul se află într-o stare ”delicată”, iar la capătul dinspre Săcele Braşov acesta fiind defapt drum forestier, asfaltul lipsind cu desăvârşire. 

De asemenea, transformarea drumului judeţean ar trebui să includă modificări ce vizează reamenajarea unor curbe care să permită şoferilor executarea manevrelor în condiţii de siguranţă la viteze rezonabile, lucrări destul de dificile în zona de munte.

În altă ordine de idei, DN 1V va ajunge în zona localităţii Săcele exact ca DN1A, şoseaua ce trece pe la Cheia. Acest lucru neajutându-i pe cei care vor să ajungă la Sinaia, Predeal, Buşteni, Râşnov sau Bran.

Primul sector al viitorulului drum naţional va include varianta de ocolire a localităţii Câmpina. Lungimea acestei porţiuni va avea aproximativ opt kilometri şi va tranzita partea de sud - est a localităţii Câmpina, pe Valea Doftanei, iar lucrările la această porţiune urmând să înceapă în acest an.

După estimarea autorităţilor, pentru modernizarea drumului ar fi nevoie de alocarea a aproximativ 45 de milioane de euro.


Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.