Mazda va prezenta un nou SUV compact la Salonul Auto de la Geneva

Mazda va prezenta la Salonul Auto de la Geneva un nou SUV compact, informează compania.

Mazda va prezenta un nou SUV compact la Salonul Auto de la Geneva Mazda va prezenta un nou SUV compact la Salonul Auto de la Geneva

Mazda va prezenta la Salonul Auto de la Geneva un nou SUV compact, informează compania.

Cel de-al doilea model de generaţie nouă Mazda are un limbaj de design Kodo mai matur şi beneficiază de arhitectura SKYACTIV-Vehicle de ultimă generaţie. Sistemul de propulsie prezintă cele mai recente motoare SKYACTIV, incluzând tehnologia revoluţionară SPCCI (Spark Plug Controlled Compression Ignition), care foloseşte o metodă unică de combustie, combinând performanţele constante independent de nivelul turaţiilor ale unui motor pe benzină cu răspunsul superior al unui motor diesel.

Ediţia aniversară Mazda MX-5 30 de ani îşi face şi ea debutul european. Sărbătorind trei decenii de la premiera mondială la Salonul Auto de la Chicago din 1989, Mazda MX-5 este cel mai popular roadster din istorie, cu peste 1 milion de unităţi vândute în întreaga lume, dintre care peste 350.000 în Europa.

O altă prezenţă în cadrul evenimetului este noua Mazda3, în variantele hatchback şi sedan, prima model din noua generaţie de autoturisme Mazda. Aceasta este prima maşină de serie care oferă tehnologia inovatoare SPCCI de la Mazda, care oferă un răspuns iniţial superior, puternic, cuplu liniar şi performanţe la orice nivel al turaţiilor. Motorul integrează şi noul sistem inteligent M-Hybrid de la Mazda, îmbunătăţind economia de combustibil şi emisiile.

Salonul Auto de la Geneva din 2019 se deschide publicului în perioada 7-17 martie.

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.